Elon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, a pierdut titlul de al doilea cel mai bogat om al planetei. Acesta a fost înlocuit de Bernard Arnault, președintele Louis Vuitton.
Premierul Florin Cîțu a anunțat că a cerut evaluarea legii care îi scapă pe evazioniști de închisoare dacă plătesc prejudiciul. Acesta a precizat că parlamentari ai PNL pregătesc deja modificarea legii.
TikTok, aplicația destinată filmulețelor de scurtă durată, a anunțat că lansează TikTok for Business în România. Compania a precizat că face acest lucru pentru a susține brand-urile, IMM-urile și specialiștii în publicitate să își dezvolte prezența pe TikTok.
Snapchat, o aplicație populară în rândul tinerilor de distribuire a fotografiilor și videoclipurilor, a devenit „rețeaua socială a drogurilor”, din cauza promovării livrărilor la domiciliu, potrivit ministrului francez de Interne, Gerald Darmanin.
Un tânăr din Arad a fost abandonat de părinții săi în urmă cu 22 de ani. Tănăsescu Răzvan Paul a decis că este momentul să își caute părinții biologici și să îi cunoască, așa că și-a scris povestea pe o rețea de socializare.
Suntem în a treia săptămână consecutivă în care numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut la nivel global, cu toate că statistica OMS arată că numărul cazurilor confirmate este încă mare.
Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a anunțat că PSD va declanșa "un mare război politic" dacă Guvernul nu va accepta să se consulte și cu social-democrații în privința PNRR.
Aruncarea ilegală a gunoaielor va putea fi semnalată mult mai ușor de acum, cu ajutorul unei aplicații dezvoltate de mai multe ONG-uri. Tot ce ai nevoie: o poză și o locație GPS.
Afganii care au lucrat ca translatori pentru trupele NATO sau trupele americane se tem că vor fi omorâți de talibani, după ce toate trupele străine din Afganistan se vor retrage.
Curtea de Justiție a UE a hotărât, marți, că decizia Comisiei Europene de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare (MCV) a progresului realizat de România privind reforma sistemului judiciar și luptei împotriva corupției are caracter obligatoriu.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că este ferm convins că va câștiga un nou mandat de președinte al formațiunii, chiar dacă se va lupta cu premierul Florin Cîțu.
Un angajat din București al Poștei Române a recurs la un gest extrem, din gelozie: și-a tăiat o colegă cu cuțitul, apoi a fugit de la locul faptei. Bărbatul a fost prins, iar cei doi au fost audiați de anchetatori.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat, marți, că România se apropie de pragul de 4 milioane de persoane vaccinate.
O româncă din Spania a fost condamnată la 6 ani de închisoare, după ce a trăit ca o regină, de pe urma unui spaniol pe care l-a făcut să se îndrăgostească de ea şi să îi dea aproape un milion de euro.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că prețurile din România au luat-o razna, iar premierul Florin Cîțu „se visează pe calul alb al creșterii economice”.
Celebra artistă pop Ariana Grande este oficial căsătorită cu Dalton Gomez, cu care are o relație de peste un an. Vedeta a avut o ceremonie intimă, cu mai puțin de 20 de persoane, doar cu apropiații.
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, o critică pe Ioana Mihăilă pentru felul în care a vorbit despre persoanele decedate de COVID-19, "ca despre niște stocuri de mărfuri".