Antena 3 CNN Campanii Romania la vot Sorin Oprescu: Am votat pentru ieşirea din „marasmul economic”

Sorin Oprescu: Am votat pentru ieşirea din „marasmul economic”

Sorin Oprescu: Am votat pentru ieşirea din „marasmul economic”
Sursa foto: Foto: Mediafax
09 Dec 2012   •   09:54

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a votat duminică dimineaţă la Şcoala nr. 17. Edilul a spus că a exprimat alegerea pentru intrarea în normalitate şi pentru ieşirea din "marasmul economic".

"Am votat pentru intrarea în normalitate. După opt ani de zile cred că îi ajunge neamului ăsta toate zbaterile astea", a spus Oprescu. Primarul a adăugat că votul său a fost dat şi din dorinţa de a încerca să ieşim din "marasmul ăsta economic nenorocit" precum şi dorinţa de a trăi normal.

Oprescu a mai precizat că îi aşteaptă pe bucureşteni să iasă la vot în ciuda "intemperiilor".

"Cu toate intemperiile astea, eu îi aştept respectuos să iasă din casă şi să-şi spun cuvântul pentru că odată la patru ani de zile pot să o facă", a declarat Oprescu, citat de Mediafax.

"S-ar putea să aibă puţini reţineri în jurul dimineţii, dar după aia se vor convinge că mai important este să iasă la vot şi eu sper să iasă la vot", a spus Oprescu.

El a mai arătat că în Bucureşti nu sunt niciun fel de probleme. "În Bucureşti toate sunt la locul lor. Apa se scurge la canale, nu e apă pe stradă, mă rog, aşa de multă. Şi asta, sigur, bineînţeles, datorită primarului", a mai spus Oprescu.

Rezultate alegeri parlamentare 2012, la Antena 3

Rezultatele preliminare exit-poll la alegerile parlamentare le vei afla pe Antena3.ro. În ziua alegerilor, site-ul Antena3.ro va publica rezultatele preliminare oferite de CCSB şi le va posta pe HARTA ELECTORALĂ.

Seara, Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu îţi vor spune cine a câştigat alegerile parlamentare din 2012. Momentul adevărului va fi la ora 21.00, când Antena 3 îţi va oferi rezultatele exit-poll-ului CCSB, iar oamenii vor afla cine a câştigat alegerile parlamentare.

Totul despre alegerile parlamentare 2012

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 nu există liste speciale, alegătorii pot vota doar în colegiul în care îşi au domiciliul şi numai cu cartea de identitate. Vezi regulile de desfăşurare la alegerile parlamentare din 2012.

Citeşte şi: Ministerul de Interne vine în ajutorul persoanelor care au actele de identitate expirate.

Vezi lista colegiilor uninominale şi ce străzi/localităţi revin fiecăruia.

Vezi harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate.

Toate informaţiile despre ziua alegerilor parlamentare 2012 le puteţi găsi şi pe www.antena3.ro, pe contul de Twitter, @antena3, şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/RomaniaLaVot.

 

 

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close