Antena 3 CNN Coronavirus 73 de cabinete noi deschise pentru vaccinarea anti-COVID cu Moderna

73 de cabinete noi deschise pentru vaccinarea anti-COVID cu Moderna

Începând de miercuri, în România s-au deschis 73 de noi cabinete pentru vaccinarea cu serul produs de compania Moderna, anunţă CNCAV.

73 de cabinete noi deschise pentru vaccinarea anti-COVID cu Moderna
Sursa foto: Sursa foto: Hepta.ro
de Maria Zărnescu    |    10 Mar 2021   •   12:34

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Anti-COVID a precizat că procesul de imunizare va putea începe din data de 15 martie, iar fiecare cabinet are o capacitate de vaccinare de 60 de persoane pe zi, ducând la un număr total de 4.300 de inoculări zilnice.

Noile fluxuri de vaccinare vor funcţiona atât în vechile centre, cât şi în unităţi noi amenajate din Capitală şi alte localităţi ale ţării. Stabilirea spaţiilor destinate pentru amenajarea acestor centre a revenit autorităţilor locale.

În noile cabinete de vaccinare, destinate imunizării cu Moderna, se pot înscrie persoanele care fac parte din etapa a II-a de vaccinare, mai exact persoanele cu vârste de peste 65 de ani, persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, cu vârsta minim de 18 ani, persoanele încadrate cu handicap, însoţitorii acestora dar şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea.

Cele 73 de fluxuri vor fi amenajate în 24 de judeţe din ţară şi în Capitală astfel: Arad (5), Argeș (3), Bacău (4), Bihor (3), Bistrița-Năsăud (3), Botoșani (3), Brașov (2), Caraș-Severin (2), Constanța (4), Covasna (1), Dâmbovița (2), Galați (3), Giurgiu (2), Harghita (1), Hunedoara (3), Ialomița (2), Ilfov (4), Neamț (2), Olt (2), Prahova (2), Satu Mare (2), Suceava (4), Timiș (5), Tulcea (1), Vrancea (3) și în municipiul București (5).

Bilanţul campaniei de vaccinare în România

În cursul zilei de marţi, CNCAV a raportat un număr total de 48.200 de persoane care s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. 42.299 dintre ei au primit prima doză și 5.901 rapelul, în total s-au înregistrat 119 reacţii adverse.

De la debutul campaniei naţionale de vaccinare, în data de 27 decembrie 2020, în România au fost vaccinate 1.254.800 de persoane. În total, au fost înregistrate 6.280 de reacţii adverse. 

Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 1. Număr de doze administrate de vaccin...

Publicată de RO Vaccinare pe Marţi, 9 martie 2021

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close