Antena 3 CNN Coronavirus Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății: E grav faptul că se testează prea puțin în România

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății: E grav faptul că se testează prea puțin în România

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, a declarat că cea mai mare problemă în momentul de față, în România, este că nu se testează suficient.

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății: E grav faptul că se testează prea puțin în România
Sursa foto: Hepta
26 Apr 2020   •   17:38

"Norocul nostru e că suntem cu două-trei săptămâni în urma celorlalte state în privința evoluției epidemiei. Putem să luăm exemple de bune practici sau proaste practici. Ceea ce cred eu și cred că e grav e faptul că se testează prea puțin. E important pentru a vedea cam cât de mult e întinsă pandemia și cam care e gradul de infectare a populației României ca să ne dăm seama în ce măsură putem să relaxăm. Relaxarea trebuie făcută gradual și în funcție de zonele în care se află persoanele respective. Nu la fel va fi relaxarea în Suceava cum va fi în Harghita sau Covasna, unde cazurile sunt foarte puține", a declarat fostul ministru al Sănătății.

"Mă îngrijorează faptul că România a interzis exportul de medicamente"

"Zilele trecute am văzut circulând un ordin de ministru, nu știu dacă e aprobat sau e în transparență, în care au spus că se dă drumul la reexportul de medicamente. Deci medicamente care sunt importate în România, pentru pacienții români, sunt apoi exportate în folosul firmelor de medicamente. Ori pe listele din decembrie erau trecute la export heparine. Să fim foarte atenți. Dacă acest ordin prevede doar medicamentele prevăzute în momentul de față în ordinul de ministru suntem într-o situație foarte gravă pentru că înseamnă că din România se poate exporta Heparina. Și știm că am avut o perioadă anul trecut când am avut criză de Heparină în România", a mai spus Florian Bodog la Antena 3.

Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății: E grav faptul că se testează prea puțin în România

×
Subiecte în articol: Florian Bodog coronavirus
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close