Antena 3 CNN Coronavirus O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca ajunge luni în România

O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca ajunge luni în România

40.800 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge luni, 26 aprilie, la InstitutulNațional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino".

O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca ajunge luni în România
Sursa foto: Hepta
de Maria Zărnescu    |    25 Apr 2021   •   15:01

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Până în prezent, țara noastră a recepționat 1.517.200 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 533.125 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației, informează Mediafax.

Vaccinul AstraZeneca, folosit de medicii de familie

Începând din data de 4 mai, va începe vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicilor de familie. Aceștia vor avea la dispozițiie serul de la AstraZeneca, Johnson & Johsnon și Moderna, după cum a anunțat Valeriu Ghoerghiță.

„Medicii de familie vor începe sa vaccineze pe 4 mai. Toată infrastructura logistica este deja stabilita, medicii de familie au fost identificați. Vorbim de circa 3.080 de medici de familie, aproximativ o treime, sunt circa 10.700 de medici la nivel național in contract cu Casa Națională de asigurări de Sănătate, însă sa știți ca mare parte dintre medicii de familie sunt implicați in centrele de vaccinare care deja funcționează.

Este foarte dificil sa vaccinezi şi în cabinetul propriu, să fii şi în centrele de vaccinare fixe, să ai grijă şi de ceilalți pacienți pe care îi ai în lista şi în îngrijire, să asiguri asistență medicală primară, este un efort deosebit", a declarat Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24.

Referitor la dozele de vaccin, Valeriu Gheorghiţă a spus că înțelege reticența pentru că sunt flacoane multidoză, există acest risc să irosești doze.

„Sigur ca la început ai o reticentă, pentru ca nu știi despre ce e vorba, sunt flacoane multidoza, exista acest risc sa irosești doze. Noi le-am transmis colegilor ca nu e nicio problema daca din 10 doze vei folosi doar 9 si o doza se irosește.

Sigur ca printr-o planificare a dozelor putem reduce acest risc de irosire a dozelor, dar asta nu este un motiv sa nu demaram vaccinarea", a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Vor fi utilizate trei tipuri de vaccin în cabinetele medicilor de familie: Moderna, Johnson&Johnson şi, într-o proporție redusă, AstraZeneca.

×
Subiecte în articol: astrazeneca Vaxzevria România vaccin COVID-19
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close