Antena 3 CNN Coronavirus Valeriu Gheorghiță: "În septembrie, am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi"

Valeriu Gheorghiță: "În septembrie, am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi"

Numărul tinerilor care s-au infectat cu coronavirus în ultimele două săptămâni este ridicat şi, chiar dacă vorbim de o creştere lentă, numărul cazurilor zilnice ar putea depăși 1.500 la jumătatea lunii septembrie.

Valeriu Gheorghiță: "În septembrie, am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi"
Sursa foto: Agerpres
de Milena Niță    |    23 Iul 2021   •   11:17

Previziunea sumbră vine de la medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, iar asta se poate întâmpla dacă nu se vor vaccina mai mulți oameni, potrivit digi24.ro.

"În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. 

Valeriu Gheorghiţă: "În ultimele două săptămâni, e o creștere de 120% a numărului de cazuri COVID sub 40 de ani"

Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri", a spus dr. Gheorghiță.

"Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială. 

În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri. Mai ales că nu avem încă un prag de imunitate colectivă atins la nivel național", a adăugat el.

Întrebat la câte cazuri zilnice am putea ajunge la jumătatea lunii septembrie, Gheorghiță a vorbit de 1.5000 de astfel de situaţii.

Dr. Gheorghiţă: "La București, rata de imunizare colectivă este peste 60%"

"Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment. Și aici, când vorbim de imunizare, ne referim la vaccinare".

"Sunt județe, inclusiv Municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%. Cu toate acestea, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese", a atras atenţia medicul.
 

×
Subiecte în articol: Valeriu Gheorghiţă
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close