Antena 3 CNN Economic Biz News Explicaţie de la FMI: De ce a cerut reducerea duratei concediului maternal

Explicaţie de la FMI: De ce a cerut reducerea duratei concediului maternal

Explicaţie de la FMI: De ce a cerut reducerea duratei concediului maternal
Sursa foto: Foto: Intact Images
10 Dec 2010   •   12:53

FMI le explică mamelor din România de ce Guvernul a decis reducerea duratei concediului maternal. Potrivit fondului, perioada în care mamele primesc indemnizaţii este în România mai mare decât în alte ţări europene.

FMI susţine că trebuie găsite soluţii care să ofere mai mult sprijin mamelor cu venituri reduse. În sistemul actual, indemnizaţia se bazează pe media salariilor anterioare, iar sprijinul financiar merge astfel către femeile care au deja un venit mai mare.

Reprezentanţii FMI recunosc că multe dintre măsurile adoptate de Guvernul Boc au fost ineficiente. Oficialii fondului precizează totuşi că nu ei au impus reducerea concediului maternal, iar decizia a aparţinut doar Executivului Boc.

Potrivit declaraţiilor făcute miercuri de premierul Emil Boc, mamele vor avea posibilitatea să opteze şi pentru un concediu de doi ani pentru îngrijirea copilului, dar cu o indemnizaţie maximă plafonată la 1.200 lei.

Astfel, femeile care vor deveni mame de la 1 ianuarie 2011, vor avea posibilitatea de a alege între cele două opţiuni de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului:

Prima opţiune: perioada acordării indemnizaţiei de 1 an, iar cuatumul cuprins între 600 şi 3.400 de lei. De asemenea, concediul va putea fi prelungit până la 24 de luni, al doilea an fiind neplătit. Prima de 500 de lei pentru reîntoarcerea la locul de muncă va fi acordată lunar, până când copilul va împlini 2 ani.

A doua opţiune: perioada acordării indemnizaţieie de 2 ani, iar cuantumul cuprins între 600 şi 1.200 de lei.




 

×
Subiecte în articol: FMI scrisoare concediu maternal
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close