Antena 3 CNN Economic Biz News Mai multe ţări UE se opun unui plan special de susţinere a Europei de Est

Mai multe ţări UE se opun unui plan special de susţinere a Europei de Est

Mai multe ţări UE se opun unui plan special de susţinere a Europei de Est
Sursa foto: moneda europeana
01 Mar 2009   •   18:25

Mai multe ţări europene s-au declarat împotriva elaborării unui plan special pentru susţinerea Europei de Est în contextul crizei economice, propus de premierul ungar.
Premierul ceh, Mirek Topolanek, a cărui ţară asigură preşedinţia UE, a exclus duminică ideea unui ajutor special pentru Europa de Est în contextul crizei economice, solicitat de omologul său ungar, Ferenc Gyurcsany.
"Nu cred că Europa de Est este o regiune specială, nu cred că este necesar să separăm mai multe ţări în cadrul UE; voi susţine un ajutor UE pentru ţările care au nevoie, nu unul special pentru Europa de Est", a declarat premierul ceh, Mirek Topolanek, citat de Mediafax.
Înaintea summitului UE de la Bruxelles, el a participat la o reuniune a liderilor din estul Uniunii Europene.
Şi premierul eston, Andrus Ansip, s-a declarat împotriva "ideii de a crea un bloc" al Europei de Est în interiorul UE. "Nu cred că este nevoie ca ţările din Europa de Est să fie susţinute (în bloc); aceste ţări sunt foarte diferite între ele", a insistat el, subliniind faptul că, spre deosebire de Letonia vecină, ţara sa nu se confruntă cu o criză de lichidităţi.
La rândul său, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker a apreciat, la sosirea la summit, că Europa de Est nu reprezintă "un bloc", ţările din această zonă având "probleme specifice", care trebuie discutate.
Premierul suedez, Fredrik Reinfeldt, a afirmat că UE trebuie să "acţioneze în solidaritate" cu ţările din Est, oferind ajutor nu în mod colectiv, ci "pe baze bilaterale, pentru cei care au nevoie de ajutor".
Comisia Europeană a dat asigurări că UE este solidară cu statele membre din estul Europei, dar nu a anunţat nici o măsură concretă, cu toate că nu a exclus acordarea unui ajutor pentru ţările UE din afara zonei euro.
"Suntem confruntaţi cu o perioadă foarte dificilă, iar mesajul pe care l-am auzit este că trebuie să facem faţă crizei într-un real spirit de solidaritate", a declarat duminică preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso.
Pe de altă parte, Polonia nu solicită o relaxare a regulilor de aderare la zona euro, cum a făcut Ungaria, dar ar fi bucuroasă dacă o astfel de îmblânzire a cerinţelor ar avea loc, a declarat duminică ministrul polonez de finanţe, Jacek Rostowski, relatează Reuters.
"Noi nu cerem aşa ceva. Considerăm că economia Poloniei este suficient de puternică pentru a adera la zona euro fără niciun fel de relaxare a reglementărilor", a declarat Rostowski. "Dar, dacă o astfel de relaxare ar avea loc, am fi mulţumiţi", a adăugat ministrul polonez de finanţe, cu ocazia unui summit al liderilor UE.
Antena3.ro

×
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close