Antena 3 CNN Economic Companii Profitul net al BRD, în scădere cu 19% în primele trei luni

Profitul net al BRD, în scădere cu 19% în primele trei luni

Profitul net al BRD, în scădere cu 19% în primele trei luni
Sursa foto: brd
05 Mai 2009   •   11:09

BRD Groupe Societe Generale a obţinut în primele trei luni un profit net de 210 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 19% faţă de câştigul obţinut în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care venitul net bancar a crescut cu 18%, la 815 milioane lei, anunţă Mediafax.

"Această scădere (a profitului net - n.r.) se datorează în principal creşterii semnificative a costului riscului de credit, dar care, în condiţiile de piaţă actuale, poate fi considerat drept bine controlat. Luând în considerare anumite venituri nerecurente aferente primului trimestru din 2008, scăderea rezultatului net ar fi de numai 7%", potrivit unui comunicat al băncii transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti, citat de agenţia de presă.
Profitul brut din exploatare a crescut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 460 milioane lei (108 milioane euro).
Activele însumau, la sfârşitul lunii martie, la 50,6 miliarde lei (11,9 miliarde euro), cu 23% mai mult decât activele din perioada similară a anului trecut, de 41,2 miliarde RON (11 miliarde euro).
Creditele acordate au totalizat la sfârşitul primelor trei luni de 33 miliarde lei, cu 19,5% mai mare faţă de 31 martie 2008. Din această valoare, împrumuturile pentru persoane fizice au fost de 16 miliarde lei, în creştere cu 17%, în timp ce creditele acordate clientelei de persoane juridice s-au ridicat la 17 miliarde lei, în avans cu 22%.
Depozitele au crescut cu 9,4% la sfârşitul primului semestru faţă de 31 martie 2008, ajungând la 29,6 miliarde lei.

"Am constatat o scădere puternică a cererii de credite şi o creştere semnificativă a costului riscului. Aceşti doi factori au ca principale cauze reducerea activităţii economice şi nivelul foarte ridicat al dobânzilor, în principal la lei. În acest context, BRD, care a anticipat de câteva luni această situaţie, s-a adaptat prin acţiuni comerciale în care a contat pe flexibilitatea şi diversitatea gamei sale de produse. De asemenea, trebuie să notăm că, deşi semnificativ mai mare ca anul trecut, costul net al riscului ar trebui să se situeze în continuare cu mult sub media sistemului bancar", a declarat, în comunicat, preşedintele - director general al BRD - Groupe Société Générale, Patrick Gelin.
BRD număra, la sfârşitul primelor trei luni, 2,6 milioane de clienţi.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: BRD
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close