Antena 3 CNN Economic Ministerul Fondurilor Europene anunță finanțări suplimentare pentru proiectele de apă, educație și IMM-uri

Ministerul Fondurilor Europene anunță finanțări suplimentare pentru proiectele de apă, educație și IMM-uri

O ordonanță de urgență adoptată vineri de Guvern oferă noi facilitități pentru implementarea proiectelor de apă și apă uzată și oferă finanțări suplimentare.

Ministerul Fondurilor Europene anunță finanțări suplimentare pentru proiectele de apă, educație și IMM-uri
21 Dec 2019   •   11:40

Ministerul Fondurilor Europene a creat cadrul legislativ pentru facilitarea implementării proiectelor de apă și apă uzată prin finanțări suplimentare de la bugetul de stat, dar și pentru suplimentarea fondurilor europene destinate unor domenii-cheie pentru dezvoltarea României. Măsurile sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene, adoptată vineri în ședința de Guvern, se arată într-un comunicat de presă al MFE.

„Măsurile cuprinse în Ordonanța de Urgență adoptată astăzi au un impact pozitiv asupra a 4,68 milioane locuitori și a 653 unități adminsitrativ-teritoriale care vor beneficia de proiecte de apă și canalizare. Astfel de servicii publice sunt elementare pentru cetățeni, care trebuie să aibă asigurat un standard de viață la nivel european. Discutăm de 23 proiecte în valoare de 4,2 miliarde euro pentru județe precum Brăila, Iași, Bacău, Argeș, Teleorman, Ilfov, Sibiu, Brașov, Gorj, Vâlcea, Călărași, Prahova, Bistrița Năsăud, Mehedinți, Vaslui, Harghita, Brașov, Maramureș, Giurgiu, Neamț și Buzău”, a declarat astăzi, după ședința de Guvern, ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș.

Practic, prin măsura adoptată vineri, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Finanțelor Publice au creat cadrul util finanțării de la bugetul de stat a ratei forfetare de 6% necesară pentru completarea bugetelor proiectelor de apă și apă uzată. Aplicarea unei rate forfetare de 6% va simplifica elaborarea și aprobarea cererilor de finanțare pentru proiectele majore de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare. De asemenea, măsura permite urgentarea demarării investițiilor la nivel național în sectorul de apă.

Tot vineri, ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, a anunțat, de asemenea, aprobarea unui mecanism care permite ca banii europeni nefolosiți în anumite domenii să fie redirecționați către sectoarele pentru care există proiecte în listele de rezervă ale Programelor Operaționale. „Este o veste bună pentru beneficiarii de la nivelul municipiilor și orașelor. Discutăm despre proiecte din domeniul iluminatului public, regenerării și dezvoltării urbane, dar și despre dezvoltarea învățământului. Proiectele de pe lista de rezervă a Programului Operațional Regional prin care sunt finanțate universități vor intra în mecanismul de supracontractare. Astfel, educația va beneficia de o sumă suplimentară de 554 mil. euro”, a explicat ministrul Ioan Marcel Boloș.

Finanțări suplimentare au fost anunțate vineri de oficialul MFE și pentru susținerea întreprinzătorilor. Astfel, 150 milioane euro vor fi destinate mediului de afaceri, IMM-urilor – un sector socotit prioritar la nivelul Guvernului. „Măsura deblochează proiectele care se găsesc în lista de rezervă a POR sau permite deschiderea de noi apeluri”, a explicat ministrul Fondurilor Europene. Sumele suplimentare alocate proiectelor IMM-urilor vor finanța achiziția de echipamente.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close