Pieţele volante sunt mană cerească pentru micii agricultori. Ei au şansa să îşi vândă legumele, fructele, brânzeturile sau mezelurile în locuri special amenajate. Câştigul e de ambele părţi: micii fermieri au şansa să îşi valorifice munca, iar clienţii au certitudinea că iau un produs bun, curat, la prima mână, şi la un preţ accesibil.