Antena 3 CNN › Emisiuni › România Inteligentă › Cum își pot reduce companiile costurile și cum pot obține finanțare. Soluțiile discutate la Intelligent Money Academy

Cum își pot reduce companiile costurile și cum pot obține finanțare. Soluțiile discutate la Intelligent Money Academy

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:33 05 Oct 2026 Modificat la 13:33 05 Oct 2026
Intelligent Money Academy
Intelligent Money Academy, eveniment organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu IMM România. Foto: Antena 3 CNN

Banii pentru investiții, relația dintre instituții și mediul de afaceri, dar și optimizarea resurselor energetice și sprijinirea angajatorilor și angajaților au fost principalele teme dezbătute la Suceava, în cadrul conferinței Intelligent Money Academy, un eveniment organizat de Antena 3 CNN în parteneriat cu IMM România. Peste 200 de antreprenori, alături de 30 de speakeri de top, au căutat soluții pentru ca impactul actualului context, tot mai dificil pentru companii, să fie atenuat.

La întâlnirea cu antreprenorii, discuțiile au vizat atât soluțiile furnizorilor de energie pentru eficientizarea costurilor, cât și proiectele concrete de investiții și finanțare puse la dispoziție de stat. În acest context, sprijinul acordat mediului privat depinde de o bună colaborare cu autoritățile.

„În ceea ce privește forța de muncă la negru, să știți că în momentul ăsta, ANAF acționează în acest sens. A încheiat un protocol cu Ministerul de Interne”, a anunțat Adrian Nicușor Nica, președinte ANAF.

Respectarea regulilor fiscale trebuie susținută prin explicații și sprijin direct, depășind abordarea axată exclusiv pe controale și sancțiuni.

„Este primul an în care bugetul de convenții nu s-a consumat instantaneu. Deci, pentru cei care doresc să angajeze persoane din grupurile vulnerabile pe care le știți în Legea 76/2002, posibilitatea aceasta este activă în continuare. Avem finanțări atât pe BAS, cât și pe fonduri europene pentru aceste stimulente de inserție”, a adăugat Adrian Zvîncă, președinte ANOFM.

Dincolo de resursa umană, gestionarea surselor de energie rămâne marea provocare pentru toate companiile.

„Antreprenorii cred că sunt într-un raliu permanent. Partea de optimizare devine, practic, un lucru pe care îl fac în fiecare zi. Ce înseamnă optimizare? Până la urmă, optimizarea costurilor cu energia electrică și gazele naturale are două direcții. Cred că una din direcții este pe partea antreprenorilor, pe partea clienților, iar pe de altă parte, pe partea furnizorilor”, susține Cătălin Marian, director vânzări Zona Sud, NOVA Power&Gas.

Dincolo de îngrijorări, s-au identificat mai multe soluții la Intelligent Money Academy, locul unde s-au reunit peste 200 de antreprenori și reprezentanți ai instituțiilor publice, care au dezbătut soluții de finanțare, optimizare a resurselor, relația angajator-angajat și consolidarea parteneriatului dintre mediul privat și stat.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close