Antena 3 CNN Actualitate Funcţionarii din Senat şi Camera Deputaţilor, în grevă japoneză pe parcursul procedurilor de învestire a Guvernului

Funcţionarii din Senat şi Camera Deputaţilor, în grevă japoneză pe parcursul procedurilor de învestire a Guvernului

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 19:13 22 Iun 2026 Modificat la 19:17 22 Iun 2026
Imagine surprinsă în cadrul unei şedinţe în plenul Camerei Deputaţilor pe 2 iunie 2026. Sursa foto: Agerpres
Imagine surprinsă în cadrul unei şedinţe în plenul Camerei Deputaţilor pe 2 iunie 2026. Sursa foto: Agerpres

Funcţionarii parlamentari din Senat şi Camera Deputaţilor sunt în grevă japoneză pe toată perioada derulării procedurilor de învestire a noului Guvern, au anunţat, luni, liderii de sindicat din cele două camere, potrivit Agerpres. Ei au mai transmis că acţiunea este o formă de protest faţă de nivelul salarial incorect în raport cu importanţa Parlamentului în statul de drept şi în raport cu atribuţiile, responsabilitatea, răspunderea şi incompatibilităţile stabilite prin lege, aplicabile funcţionarului public parlamentar.

Aceştia protestează faţă de nivelul scăzut de salarizare, pe care îl consideră unul "umilitor".

"Ţinând cont de dispoziţiile Constituţiei României care consfinţesc, din punctul de vedere al importanţei, ierarhia instituţiilor statului în sistemul politico-juridic al ordinii de drept – Parlamentul fiind primul din această ierarhie şi luând în considerare funcţiile cu caracter propriu Parlamentului, legiferarea, controlul parlamentar şi relaţiile externe parlamentare care nu pot fi realizate decât intrinsec, de către întregul aparat parlamentar – deputaţi, senatori, funcţionari publici parlamentari, funcţionarii publici parlamentari din Camera Deputaţilor şi Senat se află în grevă japoneză, pe tot parcursul derulării procedurilor de învestire a unui nou Guvern, ca formă de protest faţă de nivelul salarial incorect în raport cu importanţa Parlamentului în statul de drept şi în raport cu atribuţiile, responsabilitatea, răspunderea şi incompatibilităţile stabilite prin lege, aplicabile funcţionarului public parlamentar", se arată într-un comunicat de presă transmis de Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari.

Sindicaliştii afirmă că dispoziţiile şi ierarhia cuprinse în proiectul Legii salarizării unitare păstrează acelaşi statut "umilitor" pentru funcţia publică parlamentară.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close