Antena 3 CNN Externe Ce va face Pentagonul dacă Trump va fi asasinat de iranieni. Președintele SUA a dat ordinul

Ce va face Pentagonul dacă Trump va fi asasinat de iranieni. Președintele SUA a dat ordinul

I.C.
1 minut de citit Publicat la 20:17 10 Iul 2026 Modificat la 20:23 10 Iul 2026
GettyImages-2285238783
Preşedintele american Donald Trump. Foto: Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că a ordonat Pentagonului să bombardeze Iranul la niveluri nemaivăzute vreodată, în cazul în care el va fi asasinat în urma unui complot al Republicii Islamice, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Eu sunt de mult timp pe lista lor. Cu asta ne confruntăm”, a spus Trump într-un interviu acordat publicaţiei New York Post. „Am lăsat instrucţiuni: dacă se întâmplă ceva, efectiv să-i bombardeze la niveluri cum nu s-a mai văzut niciodată înainte”, a indicat preşedintele american.

El a răspuns astfel unor relatări din presă conform cărora Israelul ar fi avertizat SUA că Iranul ar pune la cale un plan pentru a-l asasina.

Totuşi, Trump a susţinut că nu a existat niciun astfel de avertisment din partea Israelului, dar a insistat că este conştient de faptul că este o ţintă a Iranului, ţară a cărei conducere politică şi militară a fost decimată în bombardamentele americano-israeliene lansate la sfârşitul lunii februarie.

„Nu, nu. Israelul nu a spus nimic. Nu, nu”, a răspuns Trump când a fost întrebat despre acel avertisment. Dar „am fost numărul unu mult timp, şi asta-i viaţa”, a completat el, referindu-se la posibilitatea ca Iranul să încerce să-l ucidă, mai ales după ce săptămâna aceasta au fost reluate ostilităţile.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close