Antena 3 CNN Externe Germania vrea să sancționeze persoanele care neagă dreptul Israelului la existență. Pedepsele pot ajunge până la 5 ani de închisoare

Germania vrea să sancționeze persoanele care neagă dreptul Israelului la existență. Pedepsele pot ajunge până la 5 ani de închisoare

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 20:22 10 Iul 2026 Modificat la 20:22 10 Iul 2026
cladire din germania camera superioara a parlamentului
Camera superioară a parlamentului Germaniei, Bundesrat. Foto: Getty Images

Camera superioară a parlamentului Germaniei a susţinut, vineri, un proiect de lege conform căruia negarea dreptului la existenţă al Israelului constituie infracţiune. Oricine afirmă că Israelul nu are dreptul să existe riscă până la 5 ani de închisoare, informează dpa, potrivit Agerpres.

Unii experţi în drept constituţional spun că textul de lege adoptat în Bundesrat, unde sunt reprezentate cele 16 landuri germane, poate periclita libertatea de exprimare.

Pedepsele prevăzute pentru oricine afirmă că Israelul nu are dreptul să existe sau cere desfiinţarea statului evreu merg până la cinci ani de închisoare.

Proiectul de lege urmează să fie examinat de Bundestag, camera inferioară a parlamentului, după vacanţa de vară. Textul iniţiat de landul Hessen precizează că au caracter penal doar declaraţiile care pot „încuraja voinţa de a comite acte de violenţă antisemite sau măsuri arbitrare”.

Securitatea Israelului este considerată de mulţi politicieni germani o chestiune de stat, menţionează dpa. Germania este considerată răspunzătoare istoric faţă de Israel în urma Holocaustului, dar criticii susţin că principiul respectiv a făcut guvernele postbelice de la Berlin să ignore suferinţele provocate palestinienilor de armata israeliană.

Ministrul Justiţiei din Hessen, Christian Heinz, a insistat că propunerea nu vizează libertatea de exprimare sau criticile la adresa guvernului israelian. El a susţinut că textul „este necesar legal şi necesar politic”, iar Germania nu trebuie să ignore ura faţă de evrei.

„Din această zi, se dă un semnal important tuturor evreilor din ţara noastră: vrem să protejăm mai bine viaţa evreiască din Germania şi vom face asta”, a spus el.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close