Statutul suveranității asupra Insulelor Falkland este o chestiune care „ține exclusiv de Regatul Unit”, a transmis guvernul britanic, vineri, după ce a apărut în presă informația că Statele Unite ar intenționa să-și „revizuiască” poziția față de acestea, relatează BBC.
Noi informații din comunicații private de la Pentagon, scurse de surse necunoscute, arată că administrația Trump rămâne în continuare ostilă față de țările europene - americanii ar intenționa să-și „reanalizeze” sprijinul pentru revendicarea britanicilor față de Insulele Falkland, care au fost motiv de război între Argentina și Regat la începutul anilor '80. Americanii îi acuză pe britanici că „nu au făcut suficient” pentru a sprijini SUA în războiul său contra Iranului.
În document se susține că SUA ar putea revizui politica de susținere a revendicărilor europene asupra unor vechi „posesiuni imperiale” și evidențiază suveranitatea asupra Insulelor Falkland, subiectul războiului din 1982 dintre Marea Britanie și Argentina.
Memorandumul, relatat de Reuters, citat de Guardian, a fost redactat ca reacție la frustrarea de la Casa Albă că alți membri NATO nu au oferit suficient sprijin pentru campania de bombardamente de 38 de zile condusă de SUA împotriva regimului iranian.
Întrebat despre informație, un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat: „Insulele Falkland au votat în mod covârșitor pentru a rămâne teritoriu britanic și am susținut întotdeauna dreptul locuitorilor insulelor la autodeterminare și faptul că suveranitatea aparține Regatului Unit”.
Purtătorul de cuvânt oficial al premierului britanic a adăugat că guvernul „nu ar putea fi mai clar în privința poziției Regatului Unit” și că „suveranitatea aparține Regatului Unit, iar dreptul locuitorilor insulelor la autodeterminare este primordial”.
„Am exprimat această poziție anterior, clar și constant, tuturor administrațiilor americane succesive și nimic nu va schimba acest lucru”, a adăugat el.
Problema suveranității asupra Insulelor Falkland
Administrațiile americane anterioare au recunoscut oficial suvernitatea de facto a Regatului Unit asupra insulelor, dar nu au adoptat o poziție formală.
Revizuirea poziției privind Insulele Falkland era doar una dintre mai multe măsuri sugerate în acel e-mail.
Insulele Falkland, teritoriu britanic situat în sud-vestul Oceanului Atlantic, rămân obiectul unei dispute de suveranitate între Marea Britanie și Argentina. Un conflict de 10 săptămâni, în 1982, a fost declanșat când dictatorul militar argentinian, Leopoldo Galtieri, a ordonat forțelor sale să invadeze insulele.
Guvernul britanic de atunci, condus de Margaret Thatcher, a trimis o forță navală pentru a le recuceri.
Forțele argentiniene s-au predat, însă Argentina continuă să revendice suveranitatea asupra insulelor, pe care le numește Malvine și care se află la aproximativ 500 de kilometri est de coasta Argentinei.
În timpul conflictului, 649 de militari argentinieni și 255 de militari britanici și-au pierdut viața, precum și trei locuitori ai Insulelor Falkland.
Deși Casa Albă nu a comentat încă informația, aceasta ar putea deveni un nou punct de tensiune între SUA și Regatul Unit, într-un moment deja sensibil din punct de vedere diplomatic.
Trump a declarat anterior că este „nemulțumit” de nivelul de sprijin oferit de Regatul Unit în războiul cu Iranul, în timp ce Keir Starmer a afirmat în repetate rânduri că Marea Britanie nu va fi atrasă în război.
Informația a apărut cu trei zile înainte ca Regele Charles și Regina Camilla să călătorească în SUA, unde urmează să se întâlnească cu Trump la Casa Albă.
În aprilie 2024, președintele Argentinei, Javier Milei, a declarat că va prezenta o „foaie de parcurs” pentru ca insulele să devină parte a Argentinei, adăugând că acest lucru va putea fi realizat doar pe cale diplomatică.
Milei a spus că acceptă faptul că Insulele Falkland sunt în prezent „sub controlul Regatului Unit” și că „nu există o soluție imediată” pentru schimbarea statutului lor.
Liderul argentinian a mai spus că ar putea dura decenii până la rezolvarea disputei și i-a criticat pe politicienii argentinieni care „se bat cu pumnul în piept cerând suveranitatea asupra insulelor, dar fără niciun rezultat”.
Argentina a susținut istoric că are drept asupra insulelor pe baza faptului că le-a moștenit de la coroana spaniolă la începutul anilor 1800, odată cu obținerea independenței, precum și datorită apropierii lor de continentul sud-american.
Spania a controlat Insulele Falkland ca posesiune colonială până în 1811, când războaiele de independență sud-americane au forțat armata spaniolă să se retragă. Vidul de putere a fost acoperit de Imperiul Britanic, la acea vreme cea mai puternică forță militară și navală din lume și unica superputere globală.
