NASA și SpaceX vor să construiască o bază permanentă pe Lună și să înceapă lucrările chiar din 2027, dar oamenii de știință avertizează că suntem departe de a fi pregătiți. Praful lunar ascuțit ca o lamă, radiațiile cosmice omniprezente, gravitația de șase ori mai slabă decât pe Pământ și lipsa unor soluții tehnologice de bază – de la cum să sapi pe Lună până la cum să protejezi corpul uman – fac ca planurile ambițioase de colonizare lunară să rămână, deocamdată, mai aproape de aspirație decât de realitate. „Un deceniu poate părea departe pentru unii oameni. Pentru un om de știință, este cât ai clipi”, avertizează cercetătoarea Caitlin Ahrens, scrie Live Science.
Marte a ieșit din discuție; Luna este la ordinea zilei. Și de data aceasta, s-ar putea să mergem acolo pentru a rămâne.
Marți, administratorul NASA, Jared Isaacman, a anunțat noi planuri de a construi o „prezență umană susținută” pe Lună, completată de o bază lunară permanentă. Construcția noii case a umanității departe de Pământ ar putea începe chiar din 2027, a declarat Isaacman.
Anunțul a venit la doar o lună după ce directorul general al SpaceX, Elon Musk, a renunțat în mod similar la planurile companiei sale de a vizita Marte, în favoarea înființării unui „oraș lunar auto-expansiv” în următorii 10 ani.
Este o perspectivă entuziasmantă, însă colonizarea lunară nu va fi la fel de simplă ca atunci când îți faci bagajele și decolezi, spun oamenii de știință. Mediul lunar este ostil: gândiți-vă la praf ascuțit ca o lamă și electrificat, plus un flux constant de particule radioactive care călătoresc cu viteza luminii.
Oamenii de știință încă nu sunt siguri cum va afecta corpul uman, pe termen mediu și lung, această doză crescută de radiații cosmice, combinată cu atracția gravitațională mai slabă a Lunii față de Pământ.
Și mai este problema fezabilității tehnologice: unde vor locui astronauții și cu ce resurse? În prezent, aceste întrebări majore așteaptă încă răspunsuri care s-ar putea să nu vină la timp pentru planurile propuse de NASA și Musk.
„Nu cred că suntem chiar pregătiți”, a declarat Caitlin Ahrens, cercetătoare la Universitatea din Maryland și la Centrul de Zbor Spațial Goddard al NASA, care studiază mediul lunar, pentru Live Science. „Un deceniu poate părea departe pentru unii oameni. Pentru un om de știință, este cât ai clipi”.
Satelitul ororilor
Praful lunar este destul de diferit de ceea ce numim praf pe Pământ. Fără vânt și apă lichidă, praful de pe Lună nu se netezește în timp. „Vorbim despre fragmente foarte, foarte ascuțite, de dimensiunea polenului”, a spus Ahrens.
De asemenea, se electrifică ușor. Pur și simplu mersul pe Lună ridică nori de praf, iar roverele care traversează peisajul lunar generează „cozi de cocoș” de praf electrificat și levitant, care se lipește de orice se află în calea lui, a spus Ahrens. Praful energizat poate bloca gurile de ventilație din eventualele locuințe, zgâria costumele spațiale și acoperi panourile solare, supraîncălzându-le și deteriorându-le. (Blocajele cauzate de praf au însemnat deja sfârșitul mai multor rovere marțiene.)
Fără păturile moi ale atmosferei și scutului magnetic al Pământului, locuitorii Lunii ar fi, de asemenea, bombardați constant cu radiații. Radiația cosmică este „practic omniprezentă oriunde te duci în spațiu”, inclusiv pe Lună, a declarat dr. Emmanuel Urquieta, cercetător în medicină aerospațială la Universitatea din Florida Centrală, pentru Live Science. „Este incredibil de dificil de ecranat”.
Cancerul este un risc potențial, dar deoarece efectele radiațiilor asupra sănătății necesită timp pentru a se manifesta, nu am ști cu certitudine dacă acesta este un factor de risc major decât, potențial, la decenii după aterizarea coloniștilor umani pe Lună. „Fiecare persoană care merge în spațiu... va fi cu siguranță un subiect de test”, a spus Urquieta.
Nu suntem pregătiți pentru autoapărare
Oamenii de pe Lună ar avea nevoie de materiale de construcție solide pentru a proteja habitatele lunare de aceste pericole. Cupole din metal sau sticlă, habitate subterane și locuințe construite din sol lunar printat 3D sunt toate opțiuni potențiale care sunt investigate.
Dar Ahrens, care lucrează și în evaluarea riscurilor lunare, nu crede că suntem pregătiți să planificăm construcții. De exemplu, dacă NASA decide să investească într-un habitat subteran – poate cea mai sigură modalitate de a evita radiațiile – oamenii de știință habar nu au încă cum să sape pe Lună, a spus ea.
Chiar și cu locuințe suficient de protectoare, atracția gravitațională mai slabă a Lunii – doar o șesime din cea a Pământului – poate prezenta riscuri pentru sănătate. Din călătoriile spațiale anterioare știm că, fără forța gravitațională cu care oamenii au evoluat, oasele și mușchii noștri au nevoie de cantități semnificative de exerciții fizice pentru a nu se atrofia. Dar nu ar fi practic să transportăm benzi de alergare grele, precum cele folosite pe Stația Spațială Internațională, pe Lună, a spus Urquieta.
Lipsa gravitației poate, de asemenea, redistribui echilibrul natural al fluidelor din organism, cu efecte potențial dezastruoase. În mod normal, din cauza tracțiunii descendente a gravitației, până la 80% din sângele nostru se află în picioare la un moment dat, a spus Urquieta.
Dar pe Lună, mai multe fluide ar curge spre jumătatea superioară a corpului, provocând pierderi de sânge pe măsură ce organismul încearcă să se reechilibreze, precum și posibila umflare a fundului ochiului și tromboza venei jugulare, o afecțiune care provoacă cheaguri de sânge potențial fatale în gât.
Comparativ cu gravitația zero, gravitația parțială lunară poate sau nu să prezinte riscuri similare pentru sănătate. Urquieta a spus că cercetătorii nu vor ști până când oamenii nu vor petrece ceva timp acolo.
Viitorul așezărilor lunare
În cele din urmă, a spus Ahrens, aceste provocări se reduc la nevoia de mai multe date, pe care oamenii de știință speră să le colecteze prin misiuni precum campania Artemis a NASA, menită să readucă oameni pe suprafața lunară cel devreme în 2028. Dar ea prevede un calendar mult mai lent decât planurile lui Musk și Isaacman; oamenii de știință nici măcar nu au prelevat un eșantion din gheața Lunii – o resursă pe care planificatorii așezărilor lunare mizează.
În funcție de adâncimea și compoziția sa, gheața lunară ar putea furniza apă, combustibil pentru rachete și metale rare. Dar până când oamenii de știință nu obțin un eșantion fizic de gheață, nu se pot baza pe utilitatea sau perspectivele sale economice. Deocamdată, cunoștințele științifice despre compoziția chimică reală a gheții sunt foarte limitate: „Știm că e rece și cam știm unde se află”, a spus Ahrens.
Când vine vorba de Lună și de ce oferă ea, „trebuie să fim foarte atenți să nu vindem ceva ce nu avem”, susține Giuseppe Reibaldi, președintele Moon Village Association, o organizație non-profit axată pe colaborarea internațională în activitățile lunare.
Reibaldi a declarat pentru Live Science că ceea ce vom găsi în gheața Lunii ar putea face diferența între echivalentul lunar al orașelor californiene apărute în goana după aur – unde așezările au apărut ca răspuns la oportunitățile miniere – și Antarctica, unde un număr mic de oameni de știință vin și pleacă exclusiv în scopuri de cercetare.
Dar chiar dacă așezarea permanentă nu se va realiza atât de curând pe cât se speră, Ahrens a spus că este optimistă în privința perspectivelor de dezvoltare lunară. „Cred că nu e totul roz, dar nici nu sunt nori negri de furtună”, crede ea.
Ştiri video recomandate
