Marine Le Pen a primit undă verde, marți, pentru o nouă candidatură la alegerile prezidențiale, a patra, după ce verdictul său în cazul de corupție în care era implicată a fost ameliorat de Curtea de Apel de la Paris. La finalul unei după-amiezi de negocieri intense în cadrul RN, Le Pen a decis să profite de oportunitate, scrie Le Figaro.
Le Pen a anunțat că va candida anul viitor, în ciuda faptului că e obligată să poarte o brățară electronică.
„Vreau să parcurg toate căile de atac pentru a-mi putea apăra nevinovăția. Sunt candidată în această seară”, a declarat ea.
Decizia este justificată de hotărârea sa de a formula recurs la Curtea de Casație, procedură care, potrivit ei, ar suspenda aplicarea sancțiunii.
„Am spus că nu voi face campanie purtând o brățară electronică. Însă, deoarece am posibilitatea de a formula recurs la Curtea de Casație (...) iar recursul suspendă efectele deciziei, voi face campanie fără brățară electronică”, a precizat ea.
„Bardella va fi prim-ministru”
Marine Le Pen a lăudat „eficiența” tandemului cu Jordan Bardella și confirmă că acesta va fi prim-ministru dacă va câștiga în 2027
Întrebată despre viitorul rol al lui Jordan Bardella, Marine Le Pen a spus că cei doi formează „un tandem format dintr-un prim-ministru și o președintă de încredere”.
„Avem soluții, iar acest tandem este câștigător, este chiar o formulă câștigătoare”, a insistat ea, precizând că Bardella va fi prim-ministru dacă va câștiga alegerile.
„Ne completăm”, a repetat ea, susținând că ambițiile politice ale celor doi „nu intră în joc”.
„Luptăm pentru Franța. Cred că acest cuplu politic pe care îl formăm poate schimba cu adevărat lucrurile”, a continuat ea, promițând că va începe „foarte rapid”, alături de Jordan Bardella, campania prezidențială.