Antena 3 CNN Externe Peter Magyar își începe primul turneu extern. Nou prim-ministru ungar merge în Polonia și Austria să repare relațiile, după epoca Orban

Peter Magyar își începe primul turneu extern. Nou prim-ministru ungar merge în Polonia și Austria să repare relațiile, după epoca Orban

Adrian Dumitru
3 minute de citit Publicat la 08:32 19 Mai 2026 Modificat la 08:32 19 Mai 2026
Peter Magyar
Magyar vrea să încălzească rapid relațiile și cu UE. Foto: Getty Images

Prim-ministrul ungar, Peter Magyar, începe marţi o vizită de două zile în Polonia, cu scopul de a ameliora relația cu această țară, afectată de sprijinul predecesorului său pentru regimul de la Kremlin, în contextul invaziei rusești din Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.

Alegând Varşovia pentru prima sa vizită oficială, Peter Magyar vrea să întoarcă pagina Viktor Orban, dar şi să încerce să creeze un bloc de ţări din Europa Centrală care să conteze în cadrul Uniunii Europene, cred analiştii.

În timp ce Polonia s-a reorientat în ultimii ani către o „cooperare nordică şi baltică”, spune Piotr Buras, de la think-tank-ul ECFR, noul şef al guvernului ungar speră să o determine să se îndrepte din nou către centrul continentului.

La începutul lunii, el a propus fuzionarea Grupului de la Visegrad, o alianţă informală care reuneşte Ungaria, Polonia, Republica Cehă şi Slovacia, cu formatul Austerlitz, care include Republica Cehă, Slovacia şi Austria.

„Cred că acest lucru va fi în interesul fiecărei ţări”, a declarat el, mizând pe faptul că această alianţă ar putea cântări mai mult în politica de distribuire a fondurilor de coeziune de către UE. „Popoarele din Europa Centrală sunt mai puternice împreună decât separat”, a mai afirmat el, săptămâna trecută.

Vizita în Polonia a premierului ungar este prezentată ca posibilul început al unei „noi ere”, adjunctul ministrului polonez de externe, Ignacy Niemczycki, declarând că speră într-o cooperare mai „loială”.

Peter Magyar, care va fi însoţit de şase miniştri, printre care ministra de externe, Anita Orban, urmează să se întâlnească cu preşedintele Karol Nawrocki şi cu prim-ministrul Donald Tusk.

El intenţionează să se inspire de la acesta din urmă în ceea ce priveşte modul în care „a reluat legăturile cu Uniunea Europeană şi a obţinut deblocarea treptată a fondurilor europene îngheţate”, consideră politologul Peter Dobrovieszki, de la Institutul MCC, într-un interviu difuzat la postul de televiziune ATV.

Magyar vrea să încălzească rapid relațiile și cu UE

O delegaţie a Comisiei Europene este aşteptată la Budapesta în această săptămână, iar Magyar speră să încheie un acord cu preşedinta acesteia, Ursula von der Leyen, cu ocazia unei deplasări la Bruxelles, săptămâna viitoare, pentru a recupera miliardele de euro îngheţate din cauza încălcărilor statului de drept de către guvernul Orban.

Pe plan economic, Anna Wisniewski, directoarea Camerei de Comerţ polono-ungare, se aşteaptă la rândul ei ca „relaţiile economice bilaterale să se dinamizeze”, schimburile comerciale dintre Ungaria şi Polonia fiind, în prezent, de 15 miliarde de euro.

„Simt că atât companiile, cât şi persoanele fizice aşteptau de mult acest moment pentru a coopera din nou”, a adăugat ea.

Înainte de Varşovia, Peter Magyar are prevăzută o escală la Cracovia, în sud, unde urmează să se întâlnească cu noul arhiepiscop Grzegorz Rys, apoi va merge la Gdansk, în nord, pentru o vizită simbolică la fostul preşedinte polonez Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi figură istorică a luptei pentru libertate în Polonia.

El este aşteptat apoi, miercuri, la sfârşitul zilei, în Austria, a doua etapă a acestei prime vizite oficiale unde se va discuta în special despre cooperarea economică şi politica migratorie.

„Îmi doresc să consolidez relaţiile dintre Ungaria şi Austria din motive istorice, dar şi culturale şi economice”, a declarat Peter Magyar, făcând aluzie la istoria strâns legată a celor două ţări în cadrul Imperiului Austro-Ungar şi la raporturile economice puternice pe care le întreţin astăzi.

Austria este al doilea cel mai mare investitor în Ungaria, după Germania, cu peste 11 miliarde de euro. Austria, care îşi doreşte de mult timp să îşi aprofundeze relaţiile cu Ungaria şi cu celelalte state din regiune, ar putea în sfârşit să îşi vadă ambiţiile strategice aliniate cu cele ale vecinului său.

Deplasarea premierului Magyar şi a echipei sale se va face parţial cu trenul, pentru a evidenţia proiecte finanţate de UE, printre care linia de mare viteză dintre Cracovia şi Varşovia, şi pentru a sublinia, de asemenea, una dintre priorităţile sale: modernizarea reţelei feroviare ungare. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close