Antena 3 CNN Externe Topul ţărilor din Europa în care tinerii câştigă cel mai mult. Cei din Italia sunt de trei ori mai bogaţi decât cei din Germania

Topul ţărilor din Europa în care tinerii câştigă cel mai mult. Cei din Italia sunt de trei ori mai bogaţi decât cei din Germania

A.E.D.
4 minute de citit Publicat la 23:45 04 Iul 2026 Modificat la 00:27 05 Iul 2026
poza in care apar mâinile unei femei care tine mai multe bancnote de euro
Malta, Luxemburg şi Croaţia ocupă podiumul în clasamentul țărilor după averea netă mediană a persoanelor între 16 și 34 de ani. Sursa foto: Getty Images

Averea netă mediană a persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani variază semnificativ de la o țară la alta, iar în zona euro se situează la 24.600 de euro. Potrivit unui expert, diferențele dintre state sunt influențate în mare măsură de sprijinul oferit de familie și de gradul de deținere a unei locuințe, relatează Euronews. Cei mai bogaţi tineri din Europa se află în Malta, Luxemburg şi Croaţia. În plus, cei din Italia sunt de trei ori mai bogaţi decât cei din Germania.

Tinerii europeni se confruntă cu o realitate financiară dificilă. Chiriile ridicate, locuințele scumpe și costurile de trai în creștere îi împiedică pe mulți tineri sub 35 de ani să economisească, să investească sau să își cumpere prima locuință.

Conform sursei citate, în unele țări, salariile mai mari, locuințele accesibile sau sprijinul oferit de familie îi ajută pe tineri să acumuleze avere încă de la începutul vieții adulte. În altele, oportunitățile limitate de angajare și costurile ridicate ale locuințelor îi lasă pe mulți doar cu economii modeste.

Dar unde se află cei mai bogați tineri din Europa? Și ce avere dețin persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani?

Averea netă mediană a persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani din zona euro este de 24.600 de euro, conform Sondajului privind Finanțarea și Consumul Gospodăriilor (Household Finance and Consumption Survey - HFCS), realizat de Banca Centrală Europeană și publicat la jumătatea anului 2026. Această valoare reprezintă doar 18% din averea netă mediană totală, care este de 140.100 de euro.

Datele din 22 de state europene arată diferențe semnificative: averea netă mediană variază de la 5.700 de euro în Finlanda până la 257.500 de euro în Malta.

"În cazul tinerilor adulți, diferențele de avere sunt deosebit de relevante, pentru că persoanele cu vârste între 16 și 34 de ani nu au avut, de regulă, suficient timp la dispoziție pentru a acumula active importante din propriile venituri obținute din muncă", a explicat profesorul Fabian Pfeffer, de la LMU München și director fondator al Centrului Internațional Stone pentru Cercetarea Inegalității din München, pentru Euronews Business.

Ulterior, acesta a mai făcut următoarele precizări: "Așadar, atunci când observăm averi considerabile în rândul gospodăriilor tinere, ar trebui să fim prudenți în a le interpreta exclusiv ca rezultat al disciplinei individuale de economisire". Şi asta pentru că trebuie luaţi în calcul și alți factori, precum sprijinul familiei sau moștenirile.

Cu excepția Maltei, care reprezintă un caz aparte, doar Luxemburgul depășește pragul de 100.000 de euro în ceea ce privește averea netă mediană a persoanelor cu vârste între 16 și 34 de ani, cu 135.000 de euro. Pe locul al treilea se situează Belgia, cu aproximativ 97.200 de euro.

Avere ridicată, în ciuda veniturilor mici

Croația urmează în clasament, cu o avere netă mediană de 82.000 de euro în rândul persoanelor cu vârste între 16 și 34 de ani. Nivelul este surprinzător, având în vedere poziția țării în clasamentele privind câștigurile nete anuale. Potrivit Eurostat, în 2025, venitul net anual al unei persoane singure, fără copii, era de 17.256 de euro în Croația.

Aceste date se referă la media națională și nu exclusiv la categoria de vârstă 16 - 34 de ani, au scris jurnaliştii de la Euronews.

Averea netă mediană a tinerilor este, de asemenea, ridicată în Slovacia (74.600 de euro), Estonia (62.200 de euro), Cehia (59.900 de euro) și Lituania (59.600 de euro), deși veniturile nete anuale din aceste țări se situează cu mult sub media Uniunii Europene.

Tinerii italieni sunt de trei ori mai bogați decât cei germani

Dintre cele patru mari economii ale Uniunii Europene, Italia înregistrează cea mai mare avere netă mediană în rândul persoanelor cu vârste între 16 și 34 de ani, de 53.500 de euro. Valoarea este semnificativ mai mare decât în Franța (27.700 de euro) și Spania (23.700 de euro).

La polul opus se află Germania, unde tinerii sub 35 de ani au o avere netă mediană de doar 17.600 de euro. Astfel, tinerii italieni dețin, în medie, o avere de trei ori mai mare decât cei de aceeași vârstă din Germania.

Topul țărilor după averea netă mediană a persoanelor între 16 și 34 de ani

  • Malta – 257.500 de euro;
  • Luxemburg – 135.000 de euro;
  • Belgia – 97.200 de euro;
  • Croaţia – 82.000 de euro;
  • Slovacia – 74.600 de euro;
  • Estonia – 62.200 de euro;
  • Cehia – 59.900 de euro;
  • Lituania – 59.600 de euro;
  • Cipru – 55.900 de euro;
  • Italia – 53.500 de euro;
  • Olanda – 40.900 de euro;
  • Ungaria – 36.300 de euro;
  • Portugalia – 36.200 de euro;
  • Franţa – 27.700 de euro;
  • Irlanda – 23.900 de euro;
  • Spania – 23.700 de euro;
  • Germania – 17.600 de euro;
  • Letonia – 16.900 de euro;
  • Austria – 13.400 de euro;
  • Grecia – 9.900 de euro;
  • Finlanda – 5.700 de euro.

Familia și instituțiile explică diferențele

Profesorul Fabian Pfeffer subliniază că averea acumulată la o vârstă fragedă spune mai puțin despre cât au câștigat tinerii prin propriile eforturi și mai mult despre contextul în care trăiesc. Printre factorii decisivi se numără accesul la locuințe, posibilitatea de a obține un credit ipotecar, sprijinul familiei, donațiile, moștenirile și nivelul datoriilor.

"La această vârstă, o avere privată ridicată nu este doar rezultatul realizărilor individuale. Este și o poveste despre familie și despre instituții", a declarat acesta, conform Euronews.

Fabian Pfeffer a mai explicat că achiziționarea primei locuințe reprezintă, de multe ori, momentul în care tinerii trec de la statutul de persoane cu economii la cel de persoane care dețin o avere semnificativă. Totuși, accesul la piața imobiliară necesită, de regulă, mai mult decât disciplină financiară și o bună planificare a bugetului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close