Antena 3 CNN Politică Bolojan dezvăluie o schemă prin care firmele profită de subvenţia de 2.250 de lei pentru unii angajaţi: Sunt mecanisme de tip "suveică"

Bolojan dezvăluie o schemă prin care firmele profită de subvenţia de 2.250 de lei pentru unii angajaţi: Sunt mecanisme de tip "suveică"

M.P.
2 minute de citit Publicat la 11:08 12 Mar 2026 Modificat la 11:10 12 Mar 2026
ilie bolojan agerpres main
Premierul României, Ilie Bolojan. sursa foto: Agerpres

Premierul României, Ilie Bolojan, a declarat, joi, că a cerut ministerului Muncii "găsirea unor soluții și luarea de măsuri concrete pentru a îndrepta lucrurile", după ce a descoperit o schemă prin care unele firme profită de subvenţia de 2.250 de lei, lunar, pentru angajarea unor persoane care au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă. "În unele cazuri, aceleași persoane sunt subvenționate de mai multe ori. Practic, o persoană este angajată, firma primește subvenția, iar după o perioadă raporturile de muncă încetează prin demisie. Ulterior, persoana respectivă apare angajată la o altă firmă care accesează din nou subvenția", a dezvăluit Bolojan.

"O economie construită pe baze sănătoase înseamnă, înainte de toate, reguli corecte și bani publici cheltuiți cu responsabilitate. Analizând cum funcționează programele statului, am găsit abuzuri și rezultate foarte slabe. 

Un exemplu vine din zona politicilor de ocupare a forței de muncă prin care ar trebui să încurajăm oamenii să muncească și companiile să creeze locuri de muncă reale, cu forme legale.

Astfel, printr-o schemă de sprijin, angajatorii pot primi 2.250 de lei lunar, timp de 12 luni, dacă angajează persoane care au dificultăți în a-și găsi un loc de muncă: șomeri de mai mult de 6 luni sau cu vârsta de peste 45 de ani, părinți care își cresc singuri copiii.

În schimb, angajatorul are obligația să mențină persoana respectivă în muncă cel puțin 18 luni. 
În 2025 a fost subvenționată angajarea a peste 13.200 de persoane. În ce sectoare s-au făcut cele multe angajări? În construcții, în industrie? Nu.

Mai mult de jumătate, adică 6.816 persoane, la firmele de pază. Iar un alt lucru care ridică semne de întrebare este că aceste firme sunt concentrate în doar câteva zone ale țării: București și zona limitrofă, Gorj și Galați", a postat Bolojan pe Facebook.

Premierul a descris şi cum funcţionează schema:

"În unele cazuri, aceleași persoane sunt subvenționate de mai multe ori. Practic, o persoană este angajată, firma primește subvenția, iar după o perioadă raporturile de muncă încetează prin demisie. Ulterior, persoana respectivă apare angajată la o altă firmă care accesează din nou subvenția.

Astfel se creează un mecanism prin care aceleași persoane sunt încadrate succesiv la diferite societăți, iar companiile accesează repetat subvenții din bugetul asigurărilor pentru șomaj, fără să existe în realitate o integrare pe termen lung pe piața muncii.
Neclaritățile din lege au permis astfel de practici, iar cei care ar fi trebuit să le observe nu și-au făcut datoria.

Nu mai putem continua să direcționăm bani publici către mecanisme de tip „suveică” doar pentru a se lua banii de la stat.

Din acest motiv, la ultima ședință de guvern am dispus Ministerului Muncii găsirea unor soluții și luarea de măsuri concrete pentru a îndrepta lucrurile legate de acest program. Și să-i susținem pe cei care chiar lucrează în economia reală.

Impactul bugetar al unei astfel de scheme, de zeci de milioane de lei, poate părea relativ mic la scara întregului buget, dar miza este mai mare decât atât. Este vorba despre reguli corecte și despre încrederea că banii publici sunt folosiți exact pentru scopul pentru care au fost alocați".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close