Primarul Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, a lansat, miercuri, un nou atac la adresa social-democraţilor, despre care spune că sunt şi protejaţi de Nicuşor Dan. "De ce domnul Preşedinte alege să NU expună PSD, protejându-i, neîncredințându-le misiunea de a forma majoritatea necesară formării Guvernului? Nu cred că PSD mai trebuie protejat și să ne trezim iarăşi cu ei, peste doi ani, la alegerile din 2028, cum ne țin iar lecții", a afirmat Ciucu.
Duoă ce, în ultimele zile, a susţinut că PNL ar urma să treacă în Opoziţie, Ciucu a întrebat, retoric, de ce PSD este protejat de Nicuşor Dan, după declanşarea crizei politice.
"De peste trei săptămâni au dărâmat Guvernul. Perioada aceasta este esențială pentru România. Nu înțeleg două lucruri:
(1) De ce PSD fuge de răspundere și nu propune un premier, venind cu o soluție la problema creată chiar de ei?
(2) De ce domnul Preşedinte alege să NU expună PSD, protejându-i, neîncredințându-le misiunea de a forma majoritatea necesară formării Guvernului?
De ce să-și asume dl. Președinte guvernarea grea cu un om de-al lui? Ca doar nu dânsul este vinovat de criza politică creată de PSD...
Nu cred că PSD mai trebuie protejat și să ne trezim iarăşi cu ei, peste doi ani, la alegerile din 2028, cum ne țin iar lecții!
Acum au şansa să ne arate cum fac ei majorități și ce soluții geniale au pentru guvernare", a postat Ciucu pe Facebook.