PNL Sălaj a transmis, joi, că Dinu Iancu Sălăjanu a decis să se autosuspende din funcția de președinte al filialei județene a partidului pe durata procedurilor judiciare, după ce a fost pus de DNA sub control judiciar, cu interdicţia de a-şi exercita şi funcţia de şef al Consiliului Judeţean Sălaj, în dosarul de corupţie în care este anchetat şi Radu Moldovan.
PNL Sălaj a mai comunicat că Dinu Iancu Sălăjanu "va utiliza toate căile legale pentru a demonstra că și-a exercitat atribuțiile cu respectarea legii".
"Această decizie reprezintă un gest de responsabilitate politică și are ca scop protejarea activității organizației județene, precum și menținerea unui climat de normalitate instituțională. Domnul Dinu Iancu-Sălăjanu va utiliza toate căile legale pentru a demonstra că și-a exercitat atribuțiile cu respectarea legii.
PNL Sălaj reafirmă atașamentul său față de statul de drept, buna funcționare a instituțiilor publice și respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărui cetățean, inclusiv prezumția de nevinovăție", a mai transmis PNL Sălaj.
DNA l-a pus sub control judiciar
Dinu Iancu Sălăjanu, şeful PNL al Consiliului Județean Sălaj, a fost pus sub control judiciar, în urma perchezițiilor DNA, de miercuri, cu interdicţia de a-şi exercita funcţia.
Sălăjanu nu și-a dat demisia din funcția de șef al PNL Sălaj, ci doar s-a autosuspendat. Miercuri, Radu Moldovan, președintele PSD Bistrița şi șeful CJ Bistrița-Năsăud, care este vizat și el de procurorii DNA, în aceeași anchetă, şi-a dat demisia de la şefia PSD Bistriţa.
Miercuri, în baza mandatelor emise de instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 69 de locaţii situate pe raza judeţelor Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Iaşi şi în municipiul Bucureşti. Potrivit informării transmise de DNA, au fost vizate sediile a două instituţii publice, domiciliile unor persoane fizice şi sediile sau punctele de lucru ale unor operatori economici.
Cele două instituţii ar fi încheiat contracte cu societăţi private şi, potrivit anchetatorilor, funcţionarii ar fi comis fapte de corupţie, devalizând bugetele autorităţilor publice.
Şedinţă la CJ Sălaj pentru un preşedinte interimar
Consiliul Judeţean Sălaj a anunţat convocarea unei şedinţe extraordinare "de îndată" pentru vineri, în vederea desemnării unui preşedinte interimar, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus măsura controlului judiciar faţă de preşedintele instituţiei, Dinu Iancu Sălăjanu, cu interdicţia de a-şi exercita funcţia.
Potrivit unui comunicat transmis joi de administraţia judeţeană, măsura este necesară pentru a asigura reprezentarea legală a instituţiei şi continuitatea procesului decizional.