Antena 3 CNN Politică Tomac îl acuză pe Bolojan că a promis sprijin pentru un guvern tehnocrat, dar că s-a răzgândit: “El ne-a adus în acest blocaj”

Tomac îl acuză pe Bolojan că a promis sprijin pentru un guvern tehnocrat, dar că s-a răzgândit: “El ne-a adus în acest blocaj”

George Forcoş
3 minute de citit Publicat la 20:47 17 Iun 2026 Modificat la 20:49 17 Iun 2026
politician roman cu mana in aer pe strada
Eugen Tomac a oferit detalii și despre culisele calculelor de la Cotroceni pentru învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea. Foto: Hepta

Eugen Tomac a declarat miercuri seara la Antena 3 CNN că Ilie Bolojan ar fi transmis la negocierile de la Cotroceni că este dispus să susțină un guvern tehnocrat, dar că ulterior s-ar fi răzgândit și că acest lucru a dus la actualul blocaj. Tomac l-a acuzat pe Bolojan că a fost “nesincer” cu Nicușor Dan:

“Cei de la UDMR au fost consecvenți și au spus că nu cred că un guvern format din specialiști poate fi o soluție. delegația USR a fost împărțită. Atât liderii PSD, cât și PNL au manifestat deschidere. De altfel, înțeleg că domnul prim-ministru și-a exprimat această deschidere și a avansat această propunere de a merge spre deblocarea situației prin a învesti un guvern nu doar cu miniștri tehnocrați, ci și cu secretari de stat, ajungând până la prefecți.

Din discuția pe care eu am avut-o cu domnul prim-ministru Bolojan am subliniat că sunt dispus să agreăm împreună, într-un format cât mai clar, ca toate deciziile pe care urmează să le iau în calitate de premier în cazul în care aș fi fost învestit, să fie agreate de partidele politice, inclusiv privind numirile de secretari de stat. Când PNL a invocat că pe lista miniștrilor propuși se află persoane care nu au viziuni de dreapta sau mai de centru-stânga am înțeles reticența lor, deși nejustificată și neargumentată”.

Eugen Tomac a spuns că Bolojan s-a răzgândit: “Faptul că domnul Bolojan a fost nesincer cu domnul președinte Nicușor Dan ne-a adus la acest blocaj”.

Eugen Tomac a oferit detalii și despre culisele calculelor de la Cotroceni pentru învestirea Guvernului condus de Adrian Veștea:

“Eu am avut o dicuție, nu domnul președinte, cu domnia sa în care i-am explicat că am reușit să adun peste 200 de voturi pentru guvernul pe care l-am propus cu negocierile cu grupurile politice din Parlament și cu parlamentari neafiliați și că dacă domnia sa va primi sprijinul unui număr important de membrii ai Parlamentului proveniți din PNL, evident că această cifră s-ar ridica în jur de 240 de membrii ai Parlamentului. Nu aveam de unde să garantez. Am subliniat ipoteza de la care poate pleca în urma discuțiilor pe care le-am avut”.

Câte voturi ar fi reușit să adune Eugen Tomac

Tomac a precizat că avea peste 200 de voturi, fără AUR și fără SOS, la finalul negocierilor și că a decis în aceste condiții să își depună mandatul. Ulterior președintele Nicușor Dan a optat pentru Adrian Veștea:

“Unele formațiuni politice au susținut că ar prefera un guvern politic, clar asumat. Opțiunea a fost să propună un om politic cu experiență. E numărul doi în PNL, are trei mandate. E președintele CJ Brașov. A încercat să vină cu o soluție politică liberală de deblocare a situației tensionate”.

Întrebat când a aflat că nu are șanse să mai fie premier, Tomac a răspuns: “Când am constatat după ultimele discuții avute sâmbătă seara târziu că nu am nicio șansă să trec guvernul. L-am informat pe președinte, i-am propus să îmi retrag mandatul pentru că nu am vrut să ajung în situația în care mai trăgeam de timp câteva zile, știind că din nefericire înțelegerile agreate anterior nu mai sunt agreate. Sâmbătă seara a avut loc discuția”.

Adrian Veștea ar fi fost varianta de rezervă a președintelui Nicușor Dan

Întrebat de ce președintele a discutat cu Adrian Veștea încă de miercuri, Eugen Tomac a spus că Nicușor Dan a fost nevoit să se gândească la o soluție de rezervă în urma evoluției negocierilor:

“Când a văzut că PNL nu acceptă niciun compromis este evident că președintele trebuia să se gândească și la o soluție în care guvernul propus nu primește votul de învestire. Președintele a avut această responsabilitate de a găsi soluții pentru a veni imediat cu altă propunere. Discuția pe care am avut-o sâmbătă seara nu a făcut decât să pună în aplicare un alt scenariu pe care îl avea în minte când a discutat cu domnul Veștea”.

Întrebat dacă Nicușor Dan avea certitudinea că Veștea avea majoritate, Eugen Tomac a spus: “Eu i-am prezentat premierului desemnat exact cum am încercat eu să formez o majoritate, care sunt chestiunile pe care i le recomand să nu le mai ridice în discuțiile cu grupurile politice și evident i-am explicat cum am reușit eu să conving membrii Parlamentului să îmi acorde încrederea. Fiind numărul doi în PNL era evident că poate să convingă mult mai mulți membri PNL”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close