Antena 3 CNN Externe "A murit sfidând vulcanul." Un corp uman din secolul al VI-lea, descoperit sub cenuşa din "Pompeiul Japoniei"

"A murit sfidând vulcanul." Un corp uman din secolul al VI-lea, descoperit sub cenuşa din "Pompeiul Japoniei"

"A murit sfidând vulcanul." Un corp uman din secolul al VI-lea, descoperit sub cenuşa din "Pompeiul Japoniei"
Sursa foto: Foto: hahajk.com
de S.T.    |    18 Dec 2012   •   16:34

Arheologii niponi din oraşul Gunma, supranumit "Pompeiul Japoniei", au descoperit sub un strat de cenuşă vulcanică rămăşiţele pământeşti bine conservate ale unui bărbat din secolul al VI-lea în armură, ars de viu de lavă, în timp ce încerca să "calmeze" furia muntelui.

Potrivit arheologilor, citaţi de AFP, bărbatul era un personaj de rang înalt.
   
"În mod normal, oamenii fug din faţa scurgerilor de lavă. Însă această persoană a murit sfidând vulcanul", a explicat Shinichiro Ohki de la Fundaţia pentru Cercetări Arheologice din Gunma.
   
"Dacă era un nobil, este posibil ca el să fi murit în timp ce se ruga sau încerca să facă ceva în direcţia vulcanului, încercând să îl liniştească", a adăugat arheologul japonez.
   
Corpul acestuia şi craniul unui copil au fost descoperite în situl arheologic de pe Muntele Haruna din prefectura oraşului Gunma, aflat la o distanţă de circa 110 kilometri de Tokyo.
   
Zona respectivă a fost supranumită "Pompeiul Japoniei", o referire la oraşul roman Pompei din regiunea Napoli, distrus de erupţia vulcanului Vezuviu în anul 79 e.n., ce a fost descoperit aproape intact sub un strat gros de cenuşă, 17 secole mai târziu.

Oamenii de ştiinţă vor efectua o serie de analize pentru a determina dacă bărbatul provenea din aceeaşi familie cu victimele îngropate în mormintele antice din acea regiune.

   
De asemenea, arheologii vor compara ADN-ul oaselor bărbatului cu cel al craniului copilului, pentru a vedea dacă aceştia erau rude şi pentru a înţelege motivul pentru care au murit după toate probabilităţile împreună, în acelaşi loc şi în acelaşi moment.

×
Subiecte în articol: cenusa lava
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close