Antena 3 CNN Externe Agenţiile de adopţie, avertizate să nu ?culeagă? orfani de pe străzile din Haiti pentru a-i duce în Occident

Agenţiile de adopţie, avertizate să nu ?culeagă? orfani de pe străzile din Haiti pentru a-i duce în Occident

Agenţiile de adopţie, avertizate să nu ?culeagă? orfani de pe străzile din Haiti pentru a-i duce în Occident
Sursa foto: copii haiti
20 Ian 2010   •   03:47

Agenţiile care încearcă să evacueze copiii ai căror părinţi au murit în cutremurul de săptămâna trecută din Haiti au fost criticate că ocolesc procesul normal de adopţie şi se grăbesc să ofere copiii familiilor din Occident.
Guvernul olandez a răspuns astfel preocupărilor generale, cerând agenţiilor să nu ?culeagă pur şi simplu copii de pe stradă pentru a-i aduce în Olanda să fie adoptaţi?. Avertismentul a venit după ce s-a aflat că a fost trimis un zbor charter la Port-au-Prince pentru a ridica 109 copii care să fie plasaţi la Amsterdam .
Agenţiile de adopţie nu au comentat în legătură cu statutul legal al copiilor, dar un purtător de cuvânt al ministerului olandez de justiţie arăta că procesul de adopţie ar fi început înainte de cutremur. Oricum, iniţiativa nu a fost aprobată de un judecător din Haiti.
Grupurile pentru apărarea drepturilor copiilor au avertizat contra noilor proceduri, arătând că dezastrele recente, în special cutremurul din Kashmir in 2005, au creat o situaţie în care mii de copii au fost adunaţi şi trimişi în afară, fără ca trecutul familiilor lor să fie atent verificat.
Organizaţia Joint Council on International Children's Services din SUA arăta că ?aducerea copiilor în SUA cu avionul sau prin adopţie în timpul unei urgenţe naţionale poate deschide calea la fraudă, abuz şi trafic."
Numărul de orfani din Haiti se situa la circa 380.000 înainte de cutremur. De altfel, 48 procente din populaţie era sub 18 ani.
Acum, situaţia haotică de la faţa locului a provocat temeri că unii copii ar putea fi trimişi în străinătate fără a s verifica dacă mai au rude în viaţă.
În acest context, UNICEF arăta că orfanii şi copiii abandonaţi din Haiti ar trebui adoptaţi doar ca ultimă măsură. Aceasta se arăta îngrijorată de posibila amplificare a traficului.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: cutremur haiti
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close