Antena 3 CNN Externe Atac terorist de anvergură, dejucat de autorităţile tunisiene

Atac terorist de anvergură, dejucat de autorităţile tunisiene

Atac terorist de anvergură, dejucat de autorităţile tunisiene
Sursa foto: Foto: Agerpres/EpA
17 Noi 2015   •   18:13

Autorităţile tunisiene au dejucat recent un atac terorist de anvergură, care viza printre altele, hoteluri şi comisariate de poliţie, demontând o celulă compusă din 17 islamişti, a anunţat astăzi un responsabil guvernamental, informează publicaţia Le Figaro.

"Am împiedicat în această lună un atac major pe care celula teroristă îl pregătea împotriva unor instalaţii vitale, hoteluri, centre de securitate şi responsabili politici, pentru a aduce haos în ţară", a declarat Rafik Chelli, directorul Departamentului de Securitate din cadrul Ministerului tunisian de Interne.
   
El a precizat că anumiţi activişti arestaţi fuseseră antrenaţi în Libia şi în Siria şi că aşteptau ordine pentru a trece la acţiune.
   
Un atac împotriva unui hotel din staţiunea balneară tunisiană Sousse a provocat moartea a 38 de turişti străini, pe data de 26 iunie. În luna martie, 21 de turişti au fost ucişi într-un atac care a avut loc la muzeul Bardo din Tunis.
  

×
Subiecte în articol: Tunis Tunisia Libia
Parteneri
Cod Galben de vijelii, ploi torențiale și grindină. 17 județe vizate
x close