Antena 3 CNN Externe Barroso: România trebuie să facă progrese în reformele structurale. Care sunt măsurile cruciale pentru bugetul României

Barroso: România trebuie să facă progrese în reformele structurale. Care sunt măsurile cruciale pentru bugetul României

Barroso: România trebuie să facă progrese în reformele structurale. Care sunt măsurile cruciale pentru bugetul României
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.Z.    |    17 Sep 2012   •   20:53

Preşedintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, că Guvernul României trebuie să facă progrese în reformele structurale, restructurarea companiilor de stat şi reforma din sănătate fiind cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a bugetului ţării.

Preşedintele Barroso i-a prezentat prim-ministrului român un rezumat al ultimelor evoluţii economice din UE şi "a făcut apel la Guvernul României să menţină eforturile pentru păstrarea în calendar a celor două programe de ajustare economică", se arată într-un comunicat de presă transmis de Comisia Europeană, după întrevederea celor doi oficiali, informează Mediafax.

"Progresul reformelor structurale, în mod deosebit al restructurării companiilor deţinute de stat şi reforma sistemului sanitar sunt cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice din România", a evidenţiat Barroso, la întrevederea cu Ponta, potrivit comunicatului menţionat.

Citeşte şi Ponta, după întâlnirea cu Barroso: Şeful Comisiei a apreciat că România şi-a îndeplinit serios faimoasele 11 angajamente



×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close