Antena 3 CNN › Externe › Bruxelles-ul face front comun cu România și Bulgaria împotriva atacurilor din Marea Neagră. Se cere un hub de securitate cât mai rapid

Bruxelles-ul face front comun cu România și Bulgaria împotriva atacurilor din Marea Neagră. Se cere un hub de securitate cât mai rapid

M.P.
1 minut de citit Publicat la 16:29 29 Oct 2026 Modificat la 16:29 29 Oct 2026
GettyImages-2017108026
Bruxelles-ul face front comun cu România și Bulgaria împotriva atacurilor din Marea Neagră. Sursa foto: Getty

Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră, parte a modelului de atacuri sporite pe care l-am văzut recent, reprezintă o escaladare periculoasă și inacceptabilă, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, referitor la atacul cu drone efectuat miercuri asupra unei nave portcontainer în largul coastei bulgare a Mării Negre, informează Agerpres.

''Acestea sunt amenințări pentru securitatea maritimă regională, pentru interesele Uniunii Europene și pentru cele ale comunității internaționale, care se bazează, evident, pe lanțurile de aprovizionare pe Marea Neagră. Ele sunt rezultatul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Așadar, sunt în joc viața civililor, comerțul mondial, securitatea alimentară și infrastructura esențială și de aceea UE cere o Mare Neagră deschisă și sigură pentru Ucraina, pentru statele membre UE'', a afirmat reprezentantul executivului comunitar, în conferința de presă cotidiană.

CE colaborează cu Bulgaria și România în hub-ul de securitate

Potrivit acestuia, Comisia Europeană este pregătită să lucreze cu Bulgaria și România, inclusiv în contextul hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră. Operaționalizarea cât mai rapidă a acestui hub de securitate maritimă, în cadrul abordării strategice a UE, reprezintă o prioritate majoră pentru România.

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastei bulgare a Mării Negre, s-a scufundat joi dimineață, iar cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați de pe navă și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare.

Vasul, deținut de o companie greacă și care plecase din portul israelian Haifa către portul românesc Constanța cu o încărcătură de 421 de containere, a fost lovit de drone miercuri la prânz, la aproximativ 17 mile marine de Capul Kaliakra, în nord-estul Bulgariei. După ce a fost abandonată de echipaj în urma atacului, nava a plutit în derivă și a fost purtată de curenți spre sud, iar în cele din urmă s-a scufundat la aproximativ 36 de mile marine de orașul Varna.

Echipajul, format din 14 filipinezi și 4 ucraineni, a fost transferat la Varna de o navă militară bulgară. Comandantul forțelor navale bulgare, Kiril Mihailov, a menționat că echipajul a putut fi evacuat în siguranță datorită unei alerte transmise de un avion de recunoaștere francez, Atlantique 2, care a detectat dronele în timp ce efectua o misiune de patrulare în vestul Mării Negre.

Aceasta este a cincea navă comercială atacată cu drone în largul coastei Bulgariei de la începutul lunii octombrie, dintre care patru s-au scufundat; 21 de marinari sunt în continuare dați dispăruți. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close