Antena 3 CNN Externe Bulgarii atraşi cu broşuri, pentru a se declara români

Bulgarii atraşi cu broşuri, pentru a se declara români

Bulgarii atraşi cu broşuri, pentru a se declara români
Sursa foto: Foto: novinite.com
25 Feb 2011   •   09:54

Mai mulţi studenţi ce aparţin unei organizaţii nonguvernamentale cu sediul în Republica Moldova, au împărţit broşuri prin care au încercat să convingă persoanele din nodul Bulgariei să se declare române la recensământul naţional, informează Mediafax.

Broşurile au fost distribuite în mai multe localităţi din regiunea Vidin, în timpul unor concerte organizate de o mişcare etnică din România, care neagă însă implicarea în această acţiune.

Potrivit broşurilor respective, cei care decid să se declare de naţionalitate română, vor primi burse şi subvenţii pentru a studia în România, sau vor beneficia de tabere gratuite.

Partidul naţionalist bulgar VMRO a sesizat Agenţia de Stat pentru Securitate Naţională ( DANS), în legătură cu acest incident.

Recensământul actual al Bulgariei se va încheia în data de 28 februarie. La el a participat 90% din populaţie.

La ultimul recensământ din Bulgaria, doar 0, 4% din populaţia regiunii Vidin s-a declarat de naţionalitate română.

×
Subiecte în articol: Republica Moldova recensamant studenti
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close