Pe măsură ce războiul dintre Iran, Statele Unite și Israel se intensifică, Europa se apropie tot mai mult de linia frontului. Rachetele balistice și dronele iraniene au deja raza necesară pentru a atinge orașe europene, inclusiv capitale din sudul și estul continentului, iar incidente recente arată că proiectilele Teheranului au ajuns deja în apropierea spațiului aerian NATO. În acest context, apare o întrebarea: cât de pregătită este Europa pentru un eventual atac și poate NATO să îl oprească?
Euronews i-a întrebat pe oficialii NATO cum ar apăra Europa în cazul unui atac, iar pe un expert în violență politică ce alte metode ar putea folosi Iranul pentru a viza europeni.
După ce forțele americane și israeliene au lansat lovituri asupra unor ținte iraniene – atacuri în care a fost ucis ayatollahul Ali Khamenei și au fost grav afectate structurile militare și de securitate ale Iranului – Teheranul a declanșat o campanie de bombardamente cu rachete și drone în regiune, la o scară fără precedent.
Proiectile iraniene au lovit ținte din Israel și din statele Golfului, iar o dronă produsă în Iran a vizat o bază britanică din Cipru – fapt care l-a determinat pe premierul britanic Keir Starmer să permită utilizarea bazelor din Regatul Unit pentru contraatacuri defensive americane împotriva pozițiilor iraniene de lansare a rachetelor.
În plus, sistemele de apărare aeriană ale NATO au interceptat trei rachete balistice iraniene care se îndreptau spre – sau intrau deja în – spațiul aerian al Turciei, o linie pe care Teheranul nu o mai trecuse până acum.
Europa, mai aproape ca oricând de zona de impact a acestui război, se confruntă astfel cu o întrebare evidentă: ar putea Iranul să lovească direct Europa continentală? Și, dacă ar încerca, ar putea NATO să oprească un astfel de atac?
Ce arme ar putea lansa Iranul spre Europa
Armele cu rază lungă de acțiune ale Iranului se împart în trei categorii – iar raza lor potențială acoperă o parte alarmant de mare din harta Europei.
Cea mai distructivă este racheta balistică Khorramshahr, capabilă să transporte un focos de până la 1.800 kg.
Lansată din instalații subterane fortificate din nord-vestul Iranului – în regiuni montane precum Kermanshah, Tabriz și Isfahan – racheta poate atinge o rază de până la 3.000 km atunci când încărcătura este redusă.
La această distanță, capitale din sudul și estul Europei precum Atena, Sofia și București intră în raza de acțiune. La distanța maximă ar putea fi atinse și Viena, Roma sau Berlin.
A doua categorie o reprezintă dronele. Modelul Shahed-136, testat intens în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, are o rază de până la 2.500 km.
Focosul său – între 30 și 50 kg – este relativ modest, însă dronele Shahed sunt lansate în roiuri, concepute nu pentru a distruge o clădire, ci pentru a copleși apărarea antiaeriană și a paraliza rețelele electrice din regiuni întregi. Ucraina a experimentat deja acest tip de atac. Părți din Europa ar putea experimenta același lucru.
Al treilea element îl reprezintă rachetele de croazieră, în special modelul Soumar și variantele sale, cu raze între 2.000 și 3.000 km.
Spre deosebire de rachetele balistice, rachetele de croazieră zboară la altitudine joasă și urmează relieful terenului, ceea ce le face mult mai greu de detectat de radarele tradiționale. Precizia lor le face ideale pentru lovituri asupra infrastructurii, mai degrabă decât pentru distrugere pe scară largă.
Împreună, aceste trei tipuri de arme oferă Iranului o capacitate stratificată de atac la distanță lungă, care se suprapune din ce în ce mai mult cu teritoriul european.
Israelul oferă cel mai testat exemplu real de apărare antirachetă.
În timpul războiului actual, Iranul a lansat între 500 și 550 de rachete balistice asupra Israelului. Sistemul israelian multistrat – Arrow 2, Arrow 3 și David’s Sling – a reușit să împiedice aproape toate rachetele să lovească zone populate, cu excepția a 31 dintre ele.
Totuși, există și vulnerabilități. Iranul și-a proiectat rachetele special pentru a evita interceptarea: Khorramshahr-4, de exemplu, reintră în atmosferă la aproximativ Mach 8, lăsând sistemelor defensive foarte puțin timp de reacție.
În plus, focoasele cele mai avansate își pot modifica traiectoria în timpul coborârii pentru a deruta radarele, iar Iranul nu lansează de obicei rachete balistice singure – le combină cu rachete de croazieră și roiuri de drone, tocmai pentru a copleși apărarea antiaeriană.
Dacă Iranul ar decide să lovească Europa, analiștii se așteaptă la o strategie combinată: lovituri de precizie asupra huburilor logistice NATO și perturbarea economică prin atacuri asupra infrastructurii portuare din Mediterana sau asupra terminalelor LNG din Italia, Grecia și România.
La acestea s-ar adăuga și presiunea psihologică, prin atacuri menite să provoace panică în rândul populației civile.
Răspunsul NATO: „Europenii pot dormi liniștiți”
Poziția oficială a NATO este una de calm și încredere, iar potrivit purtătorului de cuvânt al alianței această încredere se bazează pe capacități demonstrate recent.
Într-un interviu pentru Euronews, colonelul Martin L. O’Donnell, purtător de cuvânt al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SHAPE), nu a confirmat și nici nu a exclus complet scenariul unui atac iranian asupra Europei, dar a subliniat încrederea NATO.
„NATO are tot ce îi trebuie pentru a apăra teritoriul alianței și pentru a proteja miliardul de locuitori ai săi. Europenii – eu însumi trăiesc în Europa – ar trebui să poată dormi liniștiți știind că NATO are capacitatea de a învinge orice amenințare de acest tip”, a spus O’Donnell.
El a indicat interceptarea recentă a rachetelor în spațiul aerian turcesc drept dovadă că sistemul funcționează în practică. Întregul proces – de la detectarea lansării până la distrugerea țintei – durează mai puțin de 10 minute.
Procesul începe în spațiu.
„Primul pas este detectarea lansării unei rachete. Folosim o varietate de mijloace, inclusiv sisteme bazate în spațiu”, a explicat O’Donnell. „Apoi trebuie urmărită racheta pe traiectoria ei. NATO are sisteme terestre și maritime care fac acest lucru, pe lângă cele spațiale. În final, este nevoie de capacitatea de a intercepta și distruge ținta – iar NATO a demonstrat că are această capacitate”.
Problema dronelor
Rachetele balistice sunt rapide și puternice, dar NATO are experiență îndelungată în apărarea împotriva lor. Roiurile de drone reprezintă însă o provocare mult mai recentă.
O’Donnell a recunoscut că dronele sunt o problemă reală, dar a menționat un nou sistem NATO de contracarare a dronelor instalat în Polonia și România, numit Merops.
Acesta utilizează drone interceptoare mici și ieftine care lovesc sau detonează în apropierea dronelor Shahed.
În Ucraina, sisteme similare reușesc să doboare aproximativ 40% dintre dronele Shahed, iar rata de interceptare poate ajunge la 80% folosind mai multe metode. Totuși, aproximativ 20% dintre drone reușesc încă să își atingă țintele.
Dincolo de rachete și drone: tactici teroriste
Orice atac iranian asupra Europei nu s-ar limita probabil la lovituri militare.
„Cred că este o îngrijorare legitimă pentru cei care trăiesc în Europa”, a declarat Graig R. Klein, profesor la Institutul pentru Securitate și Afaceri Globale al Universității Leiden. „Iranul are o istorie de colaborare cu organizații criminale sau agenți infiltrați în Europa pentru a comite atacuri sau acte de violență”.
Din 2021, serviciile europene de informații au observat o creștere puternică a comploturilor legate de Iran pe teritoriul european – vizând în principal dizidenți iranieni, jurnaliști de limbă persană, comunități evreiești și cetățeni israelieni.
Aceste operațiuni sunt adesea externalizate către rețele criminale locale, ceea ce face identificarea și urmărirea penală mult mai dificilă.
Această practică a determinat Uniunea Europeană să declare Corpul Gardienilor Revoluției Islamice drept organizație teroristă la 29 ianuarie 2026.
Klein consideră că Iranul ar putea continua această strategie – vizând dizidenți, jurnaliști și comunități evreiești. Dar dacă regimul ar simți că propria sa supraviețuire este amenințată, ar putea escalada și pe teritoriul european.
„Dacă Europa este atrasă mai mult în acest conflict, riscul pentru populația europeană crește”, spune el.
Iranul ar putea avea deja agenți infiltrați în Europa, „care așteaptă să fie activați”, iar un conflict prelungit sau o instabilitate politică majoră ar putea declanșa astfel de operațiuni.
Alte instrumente pe care Teheranul le-ar putea folosi includ atacuri cibernetice asupra sistemelor de apă, energie sau sănătate, precum și operațiuni de sabotaj maritim în apele europene.
Întrebat dacă NATO se așteaptă la astfel de amenințări hibride din partea Iranului, colonelul O’Donnell a fost prudent.
„Cele două amenințări principale identificate în conceptul strategic al NATO sunt Rusia și grupările teroriste”, a explicat el. „Dar secretarul general Mark Rutte a subliniat în repetate rânduri că state precum China, Coreea de Nord sau Iran colaborează cu Rusia și oferă sprijin în războiul din Ucraina. Trebuie să luăm în calcul această realitate și să dezvoltăm apărarea necesară pentru a face față acestor provocări”.
Ştiri video recomandate
