Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy își transformă cele 20 de zile petrecute în penitenciarul La Sante într-un jurnal de 213 pagini despre „iadul” detenției: un spațiu claustrofob, cu o saltea mai tare decât o masă, huiduieli nocturne și vizite controversate. Cartea este și o încercare evidentă de a-și spăla imaginea publică după condamnarea pentru finanțarea ilegală a campaniei din 2007, scriu jurnaliștii de la CNN.
Douăzeci de zile, 213 pagini. Pentru fiecare 24 de ore petrecute în închisoare, Nicolas Sarkozy a scris mai bine de zece pagini din noua sa carte în care își rememorează detenția în penitenciarul La Sante din Paris.
„Ar fi putut fi un hotel ieftin, dacă ignorai ușa blindată cu vizetă”, își amintește fostul președinte francez în volumul lansat miercuri, la o lună după ce a părăsit închisoarea, pe 10 noiembrie.
Închisoarea a fost „iad”, scrie Sarkozy în „Jurnalul unui deținut”, carte care vine pe valul de interes public și de controverse legate de condamnarea sa, în septembrie, pentru conspirație criminală în finanțarea campaniei sale din 2007 cu fonduri provenite din Libia. A fost eliberat anticipat în noiembrie, în așteptarea apelului.
Priveliștea de la fereastră era blocată de panouri din plastic, povestește Sarkozy, adăugând că nu era posibil nici să vadă cerul, nici să își dea seama ce vreme e afară. Noaptea, era hărțuit de huiduielile altor deținuți, care răsunau în tot complexul penitenciar. Într-o noapte, s-a trezit când un deținut a dat foc unei celule din apropiere.
Experiența era la ani-lumină de luxul de care s-a bucurat când era șef al statului între 2007 și 2012.
„Când m-am așezat pe pat, care nu era făcut, am avut un șoc. Nu am simțit nici măcar în serviciul militar o saltea mai tare. O masă ar fi fost aproape mai moale”, a scris el. Totuși, ca și ceilalți deținuți din așa-numita aripă VIP, în care sunt 18 celule, a avut televizorul lui, duș, frigider și plită.
Cartea consemnează viața lui zilnică în închisoare, presărată cu rememorări din săptămânile dintre condamnare și sosirea la porțile închisorii La Sante, pe 21 octombrie.
În Franța, s-a comentat intens faptul că Sarkozy a avut audiențe oficiale chiar și după condamnare.
A fost invitat la Palatul Elysee, la o întâlnire în care, spune el, președintele Emmanuel Macron ar fi insistat să accepte transferul într-o altă închisoare, unde ar fi fost cazat într-un „apartament pentru familiile deținuților”. Sarkozy spune că a refuzat oferta.
În penitenciar, l-a vizitat și fostul său coleg, actualul ministru al Justiției, Gerald Darmanin, vizită care a stârnit critici dure în Franța. Conform cărții, a primit și mesaje și apeluri de susținere din partea unor lideri și ambasadori.
Sarkozy afirmă și că ambasadorul SUA la Paris, Charles Kushner, tatăl lui Jared Kushner (ginerele lui Donald Trump), a cerut să îl întâlnească pentru prima dată chiar în închisoare. Kushner senior, grațiat ulterior de Trump, a executat o pedeapsă pentru evaziune fiscală, represalii împotriva unui martor federal și minciuni către Comisia Electorală Federală.
Cu vizite față în față de la familie cel puțin o dată la două zile, realitatea detenției lui Sarkozy e departe de descrierea pe care o face el despre viața altor deținuți din aripa VIP sau izolator: „Nimeni nu îi vede. Nimeni nu îi întâlnește”, notează el.
Pentru Sarkozy, cartea este o încercare de a-și spăla imaginea.
Au dispărut polemicile trecute despre nevoia de pedepse dure. Instanțele franceze „trebuie să pedepsească, pentru că atunci când ești un derbedeu, e cu atât mai grav să fii un derbedeu de rang înalt decât de rang inferior”, spunea el în 2012, în perioada în care poza în președinte al legii și ordinii.
În locul lor apar descrieri idilice ale vieții sale post-condamnare.
Detaliază cum a dus un adolescent bolnav de cancer la un meci de fotbal cu câteva zile înainte de a intra în închisoare și cum a primit aplauze în restaurante. Spune că suporterii l-au copleșit cu susținerea lor și își amintește familiile aliniate pe străzi în timp ce convoiul penitenciar îl escorta – o paralelă cu mulțimile care îl aclamaseră în noaptea alegerii sale ca președinte.
Angajații închisorii au fost depășiți de volumul de corespondență primită: 20 de Biblii, 30 de exemplare ale aceluiași roman premiat, sute de scrisori zilnic – „mai multe decât am primit vreodată ca președinte”, scrie el.
Pentru cei tentați să creadă că își dramatizează excesiv experiența, prima frază a cărții avertizează: „aceasta nu este o ficțiune”.
Convins de propria nevinovăție, Sarkozy dedică jumătate de capitol criticării anchetei jurnalistice care a dus la condamnarea sa.
În noiembrie, instanța supremă a Franței i-a menținut condamnarea într-un alt dosar privind finanțarea ilegală a campaniei sale de realegere din 2012. Este unul dintre extrem de puținii lideri politici moderni care au văzut interiorul unei celule în calitate de deținut.
Într-un gest incredibil, se compară cu Alfred Dreyfus, fost deținut la La Sante și simbol al persecuției nedrepte în Franța. Victimă a unui antisemitism feroce, Dreyfus a fost ulterior reabilitat de statul francez.
Vizitele capelanului în fiecare duminică sunt repere ale celor 20 de zile petrecute după gratii. Fostul președinte spune că și-a regăsit credința, ajutat de biografia lui Iisus Hristos pe care a luat-o în celulă. A mai adus cu el două volume din „Contele de Monte Cristo”, povestea legendarului evadat.
Politicianul de dreapta pare vizibil mișcat de timpul petrecut în detenție. Atins de grija personalului, dar și de realitatea ternă a vieții în închisoare, durerea despărțirii de familie e evidentă. La fel și noua apreciere pentru tot ce a pierdut: „La La Sante, mi-am reluat viața de la capăt”, își încheie el cartea.
Dar în cele 213 pagini lipsește aproape orice urmă de empatie pentru ceilalți deținuți. Se prezintă ca un om aparte – atât literal, fiind izolat și tratat cu deferență, cât și metaforic, un om nevinovat trăind „de neimaginat”, după cum susține.
„Am intrat (în închisoare) ca șef de stat. Am ieșit cu același rang”, scrie Sarkozy în ultimele pagini ale volumului, rememorând roiul de polițiști, jurnaliști și susținători care i-au însoțit ambele momente.
Realitatea e ceva mai sobră: a intrat ca un condamnat. A ieșit cu același rang.
Ştiri video recomandate
