Antena 3 CNN Externe CNN: Cum arată înțelegerea SUA-Iran care ar putea pune capăt războiului din Orientul Mijlociu

CNN: Cum arată înțelegerea SUA-Iran care ar putea pune capăt războiului din Orientul Mijlociu

Adrian Dumitru
7 minute de citit Publicat la 23:45 25 Mai 2026 Modificat la 23:53 25 Mai 2026
Donald Trump
Foto: Getty Images

Iranul și Statele Unite semnalează că se apropie de semnarea unui acord pentru a transforma actualul armistițiu într-o înțelegere pe termen mai lung – ambele părți au vorbit de un „memorandum al înțelegerii” care  va duce la crearea unui calendar pe baza căruia să se rezolve toate problemele. Totuși, un acord final este încă „în lucru”, conform secretarului de stat american, Marco Rubio, scrie CNN.

„Va trebui fie să găsim o soluție bună, fie să rezolvăm treaba în alt fel”, a declarat Rubio, dând de înțeles că administrația Trump este încă dispusă să reia ostilitățile împotriva regimului iranian, dacă soluția diplomatică nu o satisface îndeajuns.

Principala miză a abordării este că memorandumul, după ce va fi semnat, ar duce la încetarea războiului, ceva așteptat de ambele părți, în contextul în care Trump are alegeri în toamnă, iar economia iraniană continuă să fie într-o criză prelungită.

Pe baza potențialului acord, Strâmtoarea Ormuz ar urma să se redeschidă gradual, în timp ce alte probleme ar urma să se rezolve într-o perioadă de 60 de zile. Printre aceste probleme pe care partea americană vrea să le rezolve se numără și cea a programului nuclear iranian.

Rubio a spus că, în prezent, există „ceva foarte solid” la care se lucrează când vine vorba de redeschiderea strâmtorii și de problema nucleară.

Un oficial de rang înalt al administrației a declarat pentru CNN că acest posibil cadru de acord ar da părților „60 de zile să ajungă la un acord cuprinzător”.

Potrivit sursei citate, potențialul acord ar garanta că Iranul nu va putea deține niciodată o armă nucleară și l-ar obliga să renunțe la uraniul puternic îmbogățit. Modul în care stocul ar urma să fie eliminat va face parte din următoarea etapă a negocierilor.

„Partea importantă a felului în care este structurată această înțelegere este că, dacă Iranul nu își respectă obligațiile, nu primește nimic. Fără uraniu? Fără bani. Pe măsură ce Strâmtoarea se deschide, blocada se relaxează proporțional”, a spus oficialul. „Este «încredere, dar verificare» în amănunt”.

Oficialii iranieni și presa de stat iraniană au dat, însă, interpretări diferite.

„Am ajuns la înțelegeri asupra unei mari părți dintre chestiunile aflate în discuție. Dar să spui că asta înseamnă că un acord este pe cale să fie semnat — nimeni nu poate face o asemenea afirmație”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei.

Iar după ce a spus că acordul era „în mare parte negociat”, Trump a declarat duminică faptul că SUA nu se vor grăbi să încheie o înțelegere.

„Dacă voi încheia un acord cu Iranul, va fi unul bun și corect, nu ca acela încheiat de Obama”, a scris duminică Trump într-o postare pe Truth Social, afirmând că acel acord i-a oferit Iranului „o cale clară și deschisă către o armă nucleară”.

Iată ce știm despre unele dintre principalele chestiuni aflate în joc.

Strâmtoarea Ormuz

Trump a scris, într-o postare pe rețelele sociale, sâmbătă seară târziu, că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă în baza memorandumului.

Însă, mai multe organizații media iraniene, unele dintre ele apropiate de Gardienii Revoluției, au scris că Strâmtoarea Ormuz va rămâne complet sub control iranian. Pe parcursul unei perioade de 30 de zile, Iranul ar urma să permită revenirea transportului maritim la nivelurile de dinaintea războiului.

Regimul și-a nuanțat ușor tonul privind perceperea unor taxe de la navele care trec prin strâmtoare.

„Nu urmărim să percepem taxe — sunt furnizate servicii; servicii de navigație, plus măsurile necesare pentru protejarea mediului din Strâmtoarea Ormuz”, a spus Baghaei, luni.

În fapt, Iranul pare să semnaleze că, deși ar putea permite traficului comercial să revină la volumele de dinaintea războiului, intenționează în continuare să mențină un grad mai mare de control asupra trecerii prin strâmtoare decât exista înainte de conflict.

„Strâmtoarea este deja deschisă, dar coordonarea cu autoritățile iraniene relevante trebuie să aibă loc pentru a asigura tranzitul în siguranță”, a spus o sursă iraniană care a dat declarații pentru CNN, duminică.

Iranul cere ca blocada americană asupra porturilor sale să fie ridicată în același timp, însă, într-o postare pe o rețea socială, duminică, Trump a spus: „Blocada va rămâne pe deplin în vigoare până când se va ajunge la un acord, acesta va fi certificat și semnat”, făcând, aparent, referire la un acord final, nu la memorandum.

Iranul a insistat că administrarea strâmtorii nu are nicio legătură cu Statele Unite, ci ar urma să fie coordonată cu Omanul, pentru a dezvolta „un mecanism care să asigure trecerea în siguranță a navelor”, după cum a formulat Baghaei, luni.

Stocurile de uraniu ale Iranului și îmbogățirea materialului fisionabil

Un potențial acord între SUA și Iran include un angajament al Iranului de a nu urmări obținerea unei arme nucleare. Iranul s-ar angaja, de asemenea, să intre în negocieri privind renunțarea la stocul său de uraniu puternic îmbogățit și să suspende orice nouă activitate de îmbogățire, potrivit unei surse familiarizate cu subiectul.

Oficialii iranieni au insistat că negocierile privind uraniul pot începe doar după ce este convenit un memorandum care pune capăt războiului. Uraniul este un combustibil nuclear esențial, care poate fi folosit pentru construirea unei bombe nucleare dacă este îmbogățit la niveluri ridicate.

Agenția de presă semi-oficială Fars a relatat, duminică, faptul că „Iranul nu și-a asumat, în acest acord, niciun angajament privind predarea stocurilor nucleare, îndepărtarea echipamentelor, închiderea instalațiilor sau măcar promisiunea de a nu construi o bombă nucleară”.

Trump a insistat în mod repetat că, într-un fel sau altul, Iranul va trebui să renunțe la cele peste 400 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit pe care le deține. Se crede că o mare parte din acest stoc a fost îngropată după loviturile americane de anul trecut.

Memorandumul inițial nu este de așteptat să acopere în detaliu îmbogățirea uraniului, iar găsirea unei modalități de a reduce diferențele dintre cele două părți va fi una dintre marile provocări ale unui acord cuprinzător. Trump a invocat programul nuclear al Iranului drept un motiv-cheie pentru atac și a spus anterior că o suspendare a îmbogățirii uraniului timp de 20 de ani ar fi acceptabilă.

Activele înghețate ale Iranului

Cu economia gripată, Iranul cere deblocarea imediată a miliarde de dolari în active deținute în bănci din străinătate.

„Chiar de la începutul acestui proces, trebuie clarificat statutul eliberării activelor blocate”, a spus Baghaei, sâmbătă.

Citând o „sursă informată”, Tasnim a scris, duminică, despre faptul că „fără eliberarea unei părți specifice din activele blocate ale Iranului chiar în această primă etapă — împreună cu un mecanism clar pentru eliberarea garantată și continuă a tuturor activelor blocate — nu va exista niciun acord”.

Însă un oficial de rang înalt al administrației americane a declarat pentru CNN că deblocarea activelor iraniene va avea loc doar după redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

SUA nu și-au asumat niciun angajament privind modul în care aceste active, deținute în mai multe bănci străine, vor fi returnate Iranului.

Economia Iranului suferă, de asemenea, din cauza unui ansamblu amplu de sancțiuni internaționale, cele mai multe impuse de SUA și Europa.

„Ridicarea sancțiunilor nu va fi discutată în acest interval scurt”, a spus Baghaei deși „cererea Iranului de ridicare a tuturor sancțiunilor se află explicit în text”.

„Detaliile trebuie negociate după finalizarea memorandumului”, a adăugat el, sugerând că suspendarea sancțiunilor va fi legată de soluționarea disputei pe tema programului nuclear.

Iranul estimează că eliminarea sancțiunilor doar asupra vânzărilor de petrol ar putea genera aproape 10 miliarde de dolari venituri pentru guvern într-o perioadă de 60 de zile.

La fel ca în cazul activelor înghețate ale Iranului, sancțiunile impuse Iranului vor fi ridicate doar după ce Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă și va funcționa din nou pe deplin, a declarat un oficial american pentru CNN.

În timpul conflictului, oficialii americani au spus că rachetele balistice cu rază mai lungă de acțiune ale Iranului trebuie distruse. Trump a spus că programul său de rachete balistice convenționale „creștea rapid și dramatic”. Recent, însă, s-a vorbit mai puțin despre includerea arsenalului de rachete în negocierile mai ample, chiar dacă Israelul și statele arabe din Golf îl consideră un risc urgent.

Războiul din Liban

De asemenea, nu este clar cum sau dacă va fi abordat, în vreun memorandum, conflictul dintre Israel și Hezbollah, gruparea susținută de Iran în Liban.

Tasnim a scris că formularea din document face referire la „declararea sfârșitului războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban”. „Oprirea războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban, va fi unul dintre elementele posibilei înțelegeri”, a spus și Baghaei.

Însă, Trump i-a spus premierului israelian, Benjamin Netanyahu, că susține dorința țării de a-și „menține libertatea de acțiune împotriva amenințărilor de pe toate fronturile, inclusiv din Liban”, a declarat un oficial israelian pentru CNN.

Într-o convorbire cu Trump, sâmbătă seară, Netanyahu „a spus că Israelul își va menține libertatea de acțiune împotriva amenințărilor de pe toate fronturile, inclusiv din Liban, iar președintele Trump și-a reiterat sprijinul pentru acest principiu”, a spus sursa citată.

În cele din urmă, Iranul insistă că este pregătit pentru un „acord corect și echilibrat”, a declarat sursa iraniană pentru CNN. „Cel mai important lucru pentru noi este ca războiul să se încheie definitiv în întregul Orient Mijlociu.”

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close