Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord a lansat rachete balistice înainte de vizita liderului sud-coreean Lee Jae-Myung în China

Coreea de Nord a lansat rachete balistice înainte de vizita liderului sud-coreean Lee Jae-Myung în China

M.P.
1 minut de citit Publicat la 08:18 04 Ian 2026 Modificat la 09:32 04 Ian 2026
kim jong un
Coreea de Nord a lansat rachete balistice înainte de vizita liderului sud-coreean Lee Jae-Myung în China. Sursa foto

Coreea de Nord a lansat, duminică dimineaţă, mai multe rachete balistice din capitala Phenian către marea din largul coastei de est, înaintea vizitei de stat a preşedintelui sud-coreean Lee Jae-Myung în China, potrivit The Guardian.

Coreea de Nord a lansat duminică mai multe rachete balistice spre mare, cu doar câteva ore înainte ca președintele Coreei de Sud să plece în China pentru discuții despre programul nuclear al Coreei de Nord.

Sud-coreenii au detectat mai multe lansări de rachete balistice din regiunea capitalei Coreei de Nord în jurul orei 7:50. Acesta a precizat că rachetele au zburat aproximativ 900 km și că autoritățile din Coreea de Sud și SUA analizează detaliile lansărilor.

A fost convocată o celulă de criză şi în Japonia. Premierul nipon a declarat stare de urgenţă şi analizează măsurile de răspuns. Ministrul Apărării japonez declară că acestea ar putea reprezenta pregătiri pentru eventualitatea unui conflict nuclear cu Coreea de Sud şi SUA. 

Coreea de Sud, pregătită să respingă un atac

Șefii de stat major din Coreea de Sud au declarat că statul lor este pregătit să respingă orice provocare din partea Coreei de Nord și face schimb de informații cu SUA și Japonia privind lansările de rachete ale Nordului.

Rachetele „au zburat aproximativ 900 de kilometri”, a declarat armata, adăugând că Coreea de Sud și SUA „analizează îndeaproape specificațiile”, „menținând în același timp o postură de pregătire deplină”.

Consiliul național de securitate de la Seul a convocat o reuniune de urgență după lansare, despre care un comunicat al biroului prezidențial a spus că „constituie un act provocator care încalcă rezoluțiile consiliului de securitate al ONU”.

Ministerul apărării din Japonia a declarat, de asemenea, că a detectat o posibilă rachetă balistică, menționând că două rachete au atins o altitudine de 50 km și au zburat pe distanțe de 900, respectiv 950 de kilometri.

„Dezvoltarea nucleară și a rachetelor de către Coreea de Nord amenință pacea și stabilitatea țării noastre și a societății internaționale și este absolut intolerabilă”, a declarat reporterilor ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close