Antena 3 CNN Externe Democraţii au câştigat în statul Nevada şi vor controla Senatul | Alegeri SUA 2022

Democraţii au câştigat în statul Nevada şi vor controla Senatul | Alegeri SUA 2022

Democrații vor păstra controlul Senatului SUA după ce senatoarea Catherine Cortez Masto a fost realeasă în Nevada, a estimat Edison Research, acordând o victorie importantă președintelui Joe Biden.

Democraţii au câştigat în statul Nevada şi vor controla Senatul | Alegeri SUA 2022
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Noi 2022   •   07:59

Cortez Masto l-a învins la limită pe contracandidatul republican Adam Laxalt, un fost procuror general al statului care a fost susținut de Donald Trump.

Odată cu victoria lui Masto, după ce senatorul democrat Mark Kelly a fost reales în Arizona, vineri seara târziu, democrații vor controla cel puțin 50 de locuri în Senat. Ca urmare, vicepreședintele Kamala Harris va avea votul decisiv în camera cu 100 de membri.

"America a arătat că noi credem în democrația noastră, că rădăcinile democrației sunt adânci și puternice", a declarat într-o conferință de presă liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, potrivit Reuters.

În prezent, Senatul este împărțit în proporție de 50-50 între democrați și republicani. Senatul nou ales va depune jurământul pe 3 ianuarie.

Totuși, republicanii sunt aproape de a câștiga controlul Camerei Reprezentanților din SUA. Oficialii continuă să numere buletinele de vot de la alegerile de la mijlocul mandatului desfășurate marți în Statele Unite ale Americii.

×
Subiecte în articol: Alegeri SUA 2022
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close