Antena 3 CNN Externe Diplomaţii tunisieni răpiţi la Tripoli sunt în stare bună

Diplomaţii tunisieni răpiţi la Tripoli sunt în stare bună

Diplomaţii tunisieni răpiţi la Tripoli sunt în stare bună
Sursa foto: Foto:.middleeasteye.net
13 Iun 2015   •   20:27

Cei zece angajaţi ai consulatului tunisian răpiţi în capitala Libiei sunt în siguranţă şi s-a intrat în contact cu răpitorii, a anunţat sâmbătă ministrul de interne din guvernul autoproclamat al acestei ţări, relatează Reuters.
 
Tunisia a anunţat vinei că un grup armat a pătruns în consulatul de la Tripoli şi a răpit zece angajaţi. Majoritatea diplomaţilor au părăsit Tripoli după ce facţiunea numită Fajr Libya a preluat controlul asupra orașului şi şi-a numit propriul guvern vara trecută.

"Sunt în contact cu grupul care i-a răpit pe angajaţii tunisieni şi sperăm că vor fi eliberaţi în curând", a declarat Mohamed Shaiteer. "Sunt în stare bună", a adăugat el.

Nimeni nu a revendicat răpirea, dar în Libia există un puternic climat de tensiune între două guverne rivale şi facţiunile lor armate care își dispută controlul — una la Tripoli şi cealaltă în estul ţării, recunoscută de comunitatea internaţională.

Grupuri înarmate au răpit în trecut diplomaţi şi cetăţeni egipteni, iordanieni și tunisieni, în tentativa de a forţa eliberarea unor militanţi libieni deţinuţi în ţările de origine ale ostaticilor.

Autorităţile tunisiene l-au arestat luna trecută pe Walid Kalib, membru al Fajr Libya. Joi, un tribunal libian a refuzat să-l pună în libertate pe Kalib, care va fi judecat pentru răpire în Tunisia.

 

×
Subiecte în articol: Libia
Parteneri
Trucul cu care românii păcălesc automatele de reciclare
x close