Antena 3 CNN Externe Donald Trump ar vrea ca țările NATO să crească bugetele Apărării la 5% din PIB. Care e miza

Donald Trump ar vrea ca țările NATO să crească bugetele Apărării la 5% din PIB. Care e miza

Andra Oancea
2 minute de citit Publicat la 21:14 20 Dec 2024 Modificat la 23:09 20 Dec 2024
steaguri state membre nato
Nici ţinta actuală de 2% din PIB nu este atinsă de o parte dintre membrii Alianței NATO. Foto: Getty Images

Donald Trump ar plănui să le ceară statelor membre NATO să-și crească bugetele Apărării până la 5% din PIB, le-au spus consilieri ai viitorului președinte american oficialilor europeni, potrivit Financial Times, preluat de Agerpres. Pretenția vine în condițiile în care nici ținta actuală de 2% din PIB nu este atinsă de o parte dintre membri. Însă Donald Trump își dorește să preseze aliații să fie de acord cu termeni comerciali mai favorabili pentru SUA. 

Una dintre sursele intervievate de această publicaţie afirmă că Trump ar fi dispus să-şi coboare această solicitare de creştere a bugetelor Apărării până la 3,5% din PIB, dar cu condiţia să obţină termeni comerciali mai favorabili pentru SUA. De altfel, Donald Trump a ameninţat, vineri, Uniunea Europeană cu taxe vamale dacă blocul comunitar nu îşi reduce excedentul comercial în relaţiile cu SUA prin cumpărarea de mai mult gaz şi petrol american.

Doar 23 din 32 de state membre NATO ating ținta de 2% din PIB pentru Apărare

În prezent, numai 23 din cele 32 de state membre ale NATO ating ţinta de 2% din PIB pentru bugetele Apărării asumată în cadrul Alianţei. O eventuală decizie de creştere a acestei ţinte este aşteptată la următorul summit al NATO, care va avea loc la Haga în iunie 2025, şi se desfăşoară în prezent discuţii pe acest subiect, dar multe state membre sunt reticente să-şi crească cheltuielile militare în contextul dificultăţilor bugetare.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut săptămâna trecută statelor membre ale Alianţei să treacă la o „mentalitate de război" şi să îşi crească bugetele Apărării către 3% din PIB, motivând că „Rusia se pregăteşte de confruntări pe termen lung, cu Ucraina şi cu noi".

Sugestia sa corespunde şi unei solicitări exprimate anterior de Trump, care de asemenea le-a cerut statelor NATO să îşi crească bugetele Apărării la cel puţin 3% din PIB şi a ameninţat că ar putea lua în considerare ieşirea SUA din NATO dacă celelalte state membre „nu-şi plătesc facturile".

„Este clar că vorbim despre 3% sau mai mult pentru summitul de la Haga", a declarat acum pentru FT un oficial european. 

SUA va continua sprijinul militar pentru Ucraina

Principalii consilieri de politică externă ai lui Trump au transmis astfel intenţiile acestuia unor oficiali europeni de rang înalt, în timp ce viitorul lider de la Casa Albă îşi schiţează abordarea faţă de Europa şi faţă de războiul provocat de invazia rusă în Ucraina.

Trump sugerase în campania electorală că va sista sau diminua ajutorul militar destinat Kievului şi că va pleda pentru negocieri rapide între acesta şi Moscova. Însă acum, conform declaraţiilor acordate FT de trei surse despre discuţiile cu oficiali europeni, Trump ar intenţiona să continue sprijinul militar pentru Ucraina.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close