Donald Trump ia în considerare să lanseze atacuri cu drone asupra cartelurilor drogurilor din Mexic, pentru a combate traficul transfrontalier de droguri, relatează Agerpres. Președinta Mexicului a precizat că respinge categoric orice acţiune militară unilaterală a Statelor Unite pe teritoriul ţării sale.
Informațiile au fost publicate prima dată de postul de televiziune NBC News, care a citat şase actuali sau foşti responsabili americani din armată, servicii de informaţii şi justiţie.
Potrivit NBC News au existat mai multe discuții între Casa Albă, Departamentul de Apărare și oficiali din serviciile secrete, dar sunt încă în stadiu inițial. S-a discutat despre atacuri cu drone împotriva unor lideri ai cartelurilor, dar și asupra rețelelor din Mexic, cu cooperarea Guvernului mexican.
Administrația Trump nu a luat însă o decizie finală, iar o acțiune unilaterală, fără consimțământul Mexicului, nu a fost exclusă și ar putea fi luată în considerare ca o „ultimă soluție”, au spus sursele consultate de NBC News. Nu este clar dacă oficialii americani au discutat cu omologii lor mexicani cu privire la acest plan.
Reacţionând după această relatare, preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat că respinge categoric orice acţiune militară unilaterală a SUA pe teritoriul ţării sale şi a atras atenţia că o asemenea operaţiune „nu va rezolva nimic”.
Preşedinta Sheinbaum a mai spus că SUA şi Mexicul au în desfăşurare un dialog bun asupra chestiunilor de securitate şi prin urmare nu crede că Statele Unite vor recurge la astfel de acţiuni unilaterale.