Antena 3 CNN Externe Două cutremure puternice zguduie o țară UE. Au fost resimțite până în Israel. Seismologii nu mai știu ce să creadă

Două cutremure puternice zguduie o țară UE. Au fost resimțite până în Israel. Seismologii nu mai știu ce să creadă

G.A.
1 minut de citit Publicat la 20:09 12 Noi 2025 Modificat la 20:12 12 Noi 2025
cutremur
Seismologii nu s-au pus de acord dacă primul seism a fost cel principal. FOTO: Getty Images

Ciprul a fost zguduit miercuri de două seisme puternice, relatează Agerpres, care citează DPA.

Epicentrul acestora a fost localizat la circa 25 de kilometri nord-est de orașul turistic Paphos.

Presa din această țară insulară, membră UE, a scris că puternicele mișcări tectonice au fost resimțite în întreaga insulă şi dincolo de granițe, până pe coastele Turciei, Israelului şi Libanului.

Departamentul de prospectare geologică din Cipru a precizat că primul seism, produs dimineața, a avut magnitudinea 5,3. 

Seismologii nu au stabilit dacă seismul inițial a fost cel principal

La momentul respectiv, oamenii au ieșit speriați pe străzi, iar școlile au fost evacuate preventiv. Au urmat numeroase replici mici, abia perceptibile.

Al doilea cutremur puternic a avut loc după-amiaza, având, de asemenea, o magnitudine de peste 5 şi provocând din nou panică în rândul populației.

Până în prezent nu s-au înregistrat pagube semnificative, a declarat la televiziune purtătorul de cuvânt al protecției civile, Panayiotis Liassides.

Seismologii au subliniat în declarații acordate presei cipriote că vor fi necesare 48 de ore pentru a stabili dacă seismul din cursul dimineții a fost sau nu cel principal.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close