Antena 3 CNN Externe "Este un miracol!" Incredibila poveste a veteranului de război care a primit în dar o parte din propriul său trecut

"Este un miracol!" Incredibila poveste a veteranului de război care a primit în dar o parte din propriul său trecut

"Este un miracol!" Incredibila poveste a veteranului de război care a primit în dar o parte din propriul său trecut
25 Mai 2013   •   21:20
La 88 de ani, un veteran de război din New York a primit în dar, pe neaşteptate, o parte din propriul său trecut. Cineva i-a regăsit, pe un câmp din Franţa, plăcuţa de identificare din armată rătăcită cu aproape şapte decenii în urmă în cel de-al Doilea Război Mondial.

Irving Mann este, astăzi, un paşnic pensionar din New York, după ce i-a predat fiului său afacerea familiei: un magazin de bijuterii şi ceasuri de lux. Dar, în 1944, Mann era unul din zecile de mii de soldaţi americani debarcaţi în Franţa pentru a lupta împotriva naziştilor.

Veteranul păstrează din război şi amintiri luminoase, cum a fost ziua în care, la o fermă, a primit de la două femei câteva ouă în schimbul unor raţii militare.

Puţin mai târziu, Mann a fost grav rănit şi puţin a lipsit să-şi piardă piciorul drept. Cariera sa militară se încheiase. S-a întors acasă fără să-şi dea seama că lăsase, dincolo de Ocean, una din plăcuţele de identificare purtate la gât de orice soldat american. Plăcuţă care a reapărut, acum, ca prin minune, sub privirile unei fermiere.

Femeia l-a contactat pe Mann, identificat după datele de pe plăcuţă. Iar când veteranul a văzut cum arăta ferma ei, nu a mai avut nicio îndoială: era chiar casa unde primise ouăle al căror gust nu l-a uitat nici astăzi.

Veteranul nu îşi aminteşte nici acum unde şi-a pierdut semnul de identificare. Dar, după atâtea decenii, nu mai contează decât miracolul de a-l fi primit înapoi.

×
Subiecte în articol: al Doilea Razboi Mondial
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close