Antena 3 CNN Externe FMI: Datorie-record pentru Grecia. Suma va atinge 171% din PIB, în 2013

FMI: Datorie-record pentru Grecia. Suma va atinge 171% din PIB, în 2013

FMI: Datorie-record pentru Grecia. Suma va atinge 171% din PIB, în 2013
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
de M.Z.    |    17 Iul 2012   •   10:26

Datoria publică a Greciei va fi mai ridicată în 2012 şi 2013 decât s-a estimat în aprilie, iar deficitul bugetar pentru aceeaşi perioadă va fi mai mic, arată un raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), potrivit presei elene citate de Agerpres.

În acest an, datoria Greciei va ajunge la 162,6% din PIB, faţă de 153,2% din PIB cât prognoza FMI în aprilie, iar în 2013 va atinge nivelul-record de 171% din PIB, faţă de 160,9% estimat anterior.

În schimb, deficitul va scădea la 7% din PIB, faţă de 7,2% cât prognoza FMI în aprilie, iar anul viitor deficitul va fi de 2,7% din PIB, faţă de 4,6% estimat anterior.

Potrivit unui studiu al Centrului de planificare şi cercetări economice (Kepe), scăderea PIB a fost în primul trimestru de 6,5%, în cel de-al treilea va fi de 9,1%, iar pe întregul an de 6,7%, a arătat ministrul adjunct de Finanţe, Christos Staikouras, amintind că în martie rata şomajului a atins 22%.

Grecia înregistrează al cincilea an consecutiv de recesiune, începută prin criza bancară din 2008 şi agravată din 2010, anul declanşării crizei datoriei, care a obligat Atena să recurgă la împrumuturi internaţionale acordate de UE, BCE şi FMI.

Noul guvern de coaliţie, condus de conservatorul Antonis Samaras, s-a angajat să continue reformele prevăzute în planul de asanare a economiei dictat de UE şi FMI, cerând, în acelaşi timp, "schimbări care să favorizeze creşterea".


×
Subiecte în articol: FMI Grecia PIB deficit
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close