Antena 3 CNN Externe Fostul președinte american Jimmy Carter a fost operat pe creier. Care e starea lui de sănătate

Fostul președinte american Jimmy Carter a fost operat pe creier. Care e starea lui de sănătate

Fostul președinte american Jimmy Carter a fost operat pe creier. Care e starea lui de sănătate
Sursa foto: foto- Facebook
12 Noi 2019   •   18:39

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost operat pentru reducerea presiunii intracraniene provocate de căderile sale recente, iar intervenţia chirurgicală s-a desfăşurat fără complicaţii, a anunţat marţi fundaţia care poartă numele fostului lider de la Casa Albă, transmite AFP.

Spitalizat luni la Atlanta, Jimmy Carter ''se recuperează'' în urma operaţiei de ''diminuare a presiunii intracraniene cauzate de un hematom subdural'' şi la care ''nu au existat complicaţii'', precizează Centrul Carter într-un comunicat în care mai anunţă că el va rămâne în spital sub supraveghere medicală atât timp cât va fi nevoie.

Primul preşedinte american din istorie care a ajuns la vârsta de 95 de ani, Jimmy Carter s-a rănit la cap pe 6 octombrie după o căzătură la domiciliu. El a fost spitalizat apoi pe 22 octombrie după ce a suferit o fractură de bazin în urma unei noi căzături acasă.

Fostul preşedinte democrat dintre anii 1977 şi 1981 a rămas totuşi activ în acţiunile sale umanitare încă de a doua zi după acea căzătură, deşi avea faţa tumefiată şi purta un pansament sub care se aflau 14 puncte de sutură.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: presedinte
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close