Rusia se pregătește activ de o invazie împotriva Europei, iar războiul hibrid pe care-l poartă de cel puțin un deceniu este preludiul acestui război generalizat, scrie Financial Times într-un amplu articol de analiză. Atacurile tot mai dese ale Rusiei cu ajutorul dronelor, „accidentelor” aparent, sabotajelor și distrugerilor reprezintă „faza 1” a unui război generalizat care ar putea fi lansat de statul agresor până în 2029.
În iulie 2024, mai multe colete DHL au explodat în centre logistice din Regatul Unit,Polonia și Germania. Fiecare explozie a fost suficient de puternică să distrugă un întreg avion de tranport, dacă aceste colete ar fi fost la bord. Serviciile de securitate din aceste țări au reușit să găsească autorii acestor atacuri – mai mulți sabotori coordonați de Rusia. Ei avea încă șase kilograme de explozibili pe care urmau să le folosească.
Aceste capacități de atac erau suficiente pentru ceea ce oficialii de securitate citați au declarat pentru Financial Times că era următoarea etapă a planului – să atace zboruri către Statele Unite și să ducă la o perturbare generalizată a industriei aviatice, o situație care ar fi depășit de departe orice atac terorist de până acum, inclusiv atacurile de la 11 septembrie 2001.
Acest incident, care s-a dovedit un eșec pentru campania amplă de sabotaj a Rusiei, a fost doar o mică etapă în planul mai mare al Rusiei.
Șefii serviciilor de informații și a forțelor de poliție din Europa au dejucat mai multe comploturi similare – pentru deraierea unor trenuri pline de călători, pentru incendierea unor centre comerciale aglomerate sau pentru otrăvirea rezervelor de apă. Aceste exemple sunt doar acele operațiuni ale rușilor despre care există informații, dar ar mai putea fi și altele.
„Cel mai important lucru la care trebuie să ne gândim este că încă nu cunoaștem suficient despre ceea ce se întâmplă. Ce se știe public este doar vârful aisbergului. Sunt încă multe lucruri despre care guvernele (țărilor europene – n. red.) aleg să nu vorbească”, spune Keir Giles, expert pe subiecte legate de Rusia la Chatham House.
Ceea ce până acum era văzut doar ca un enervant joc al rușilor de iritare a Europei, atacuri cu miză redusă împotriva unor ținte europene, este perceput acum ca fiind un atac și o amenințare mult mai serioasă.
Pentru țările de la periferia UE, precum Polonia, de exemplu, este deja un fapt clar că Rusia reprezintă o amenințare directă la adresa vieții civililor din Europa, la fel cum este și terorismul islamist – principala preocupare, în ultimele două decenii, a serviciilor de informații interne.
Unii din cercurile serviciilor de informații europene se întreabă dacă nu cumva escaladarea agresiunii hibride a Rusiei împotriva Europei face parte dintr-un efort concertat de escaladare strategică. Până acum, ideea dominantă era că Rusia profită doar de niște „oportunități tactice”.
Locurile pe care le țintesc rușii, riscurile pe care sunt dispuși să și le asume, dar și obiectivele lor evidente reflectă că este vorba nu doar de răspunsuri particulare la dinamica în schimbare a războiului din Ucraina, ci de ceva mai mult – o acțiune concertată și bine stabilită.
Unele informații arată că există un plan pe termen lung al rușilor – deși un număr mare de spioni ai regimului de la Kremlin au fost dați afară din Europa în ultimii ani, agențiile Kremlinului au încercat să reinfiltreze statele europene cu ajutorul unor profesioniști bine pregătiți, în timp ce războiul hibrid merge înainte prin atacuri împrăștiate – folosind fie interpuși, fie infractori.
Șeful unui serviciu europeande informații important, în declarații anonime pentru FT, spune că ofițerii săi observă cum rușii studiază poduri, cel mai probabil cu intenția de a le mina.
Rutele feroviare, de asemenea, sunt cartografiate agresiv pentru a descoperi puncte slabe, în timp ce Rusia plantează cu migală sabotori sub acoperire în diverse state europene.
Alte evaluări mai detaliate ale acțiunilor de sabotaj ale Rusiei în Europa arată că statul agresor se pregătește de un posibil război direct cu Europa până în 2029. Economia și armata ruse sunt „puse la punct” pentru un război de anvergură.
Războiul Rusiei împotriva Europei
Subiectul rămâne unul extrem de spinos, însă. Prin natura sa, campania de sabotaj a Rusiei în Europa este difuză și foarte greu de urmărit.
Încercările sale agresive, dar în același timp stângace de a provoca haos arată dinamica evidentă a unui regim autoritar în care fiecare ofițer de mâna a doua încearcă cu disperare să arate inițiativă și reușite superiorilor săi.
Oficialii și legiuitorii europeni se tem să nu cadă în capcană și să-i facă Rusiei treaba mai ușoară – frica publică, paralizia autorităților și irosirea resurselor statelor din Europa sunt toate obiective directe ale regimului de la Kremlin.
Unii oficiali încep, însă, să vorbească despre ce se întâmplă. Săptămâna trecută, șeful comitetului militar al NATO, amiralul Giuseppe Cavo Dragone, a declarat pentru FT că alianța ia în calcul niște răspunsuri ceva mai dure la violențele rușilor, inclusiv prin atacuri preventive ca element de descurajare.
Asta înseamnă un test al determinării europenilor, spune Giles, expertul de la Chatham House.
„Capacitatea statelor victimă de a gestiona aceste atacuri, de a identifica autorii și de a răspunde din punct de vedere politic reprezintă niște informații foarte valoroase pentru Rusia”, spune el.
„Iar dacă răspunsul este că această capacitate nu există, că o țară vorbește doar în termeni apăsați de «război hibrid» și atât, atunci Rusia va continua să facă lucrurile astea. Este un nonsens să spui altceva decât adevărul – că vorbim de un război al Rusiei împotriva Europei”.
Alarma de trezire
O bombă pusă la calea ferată Varșovia-Lublin din Polonia a fost, după cum a numit-o prim-ministrul Donald Tusk, „un act fără precedent de sabotaj”, menit să provoace o deraiere a trenului și să facă un număr mare de victime.
Dezastrul a fost evitat în ultimul minut – conductorul de tren a reușit să facă o oprire de urgență. Însă, incidentul i-a făcut pe decidenți să înțeleagă că nu putea fi siguri de ce ar fi făcut dacă bomba ar fi explodat, iar distrugerile ar fi dus la un număr mare de morți. De asemenea, au înțeles și că trebuie acționat pentru a opri Rusia din a mai comite astfel de fapte în viitor.
Într-adevăr, acest incident este un exemplu de manual despre cum campania de sabotaj a Rusiei funcționează și despre provocările pe care le pune în fața decidenților europeni.
Agenții pe care îi folosește Rusia deobicei sunt bărbați tineri, recrutați online. Ei nu sunt spioni și nici nu au legături directe sau evidente cu Rusia, statul agresor. Dar sunt oameni obișnuiți cu rezidență în spațiul Schengen – sunt mobili, motivați doar de câștiguri bănești și pot fi eliminați oricând nu mai este nevoie de ei.
Aceste persoane sunt greu de identificat în prealabil și greu de pus sub acuzare și judecat pe baza legilor anti-spionaj pentru că legăturile lor directe cu Rusia și intențiilor lor sunt deseori foarte ambigue. Mulți dintre ei susțin că nu știau pentru cine lucrează și că doar au primit indicațiile.
În cazul tentativei de atentat din Polonia, era vorba de doi cetățeni ucraineni. Cei doi au reușit să fugă. Alți patru colaboratori au fost arestați – aveau în posesia lor zeci de documente de identitate false care purtau amprenta regimului de la Kremlin. Au fost eliberați, ulterior, pentru că acuzarea nu a putut veni cu suficiente probe.
Maciej Materka, general în rezervă și fost șef al agenției de contraspionaj a Poloniei spune că incidentul de sabotaj cu pricina demonstrează că există o „problemă sistemică”.
„Acești oameni au intrat în Polonia fără nicio problemă și și-au dus la bun sfârșit operațiunea, după care au plecat fără incidente.
A doua problemă, la fel de îngrijorătoare, este că acești indivizi care au colaborat pentru a comite acest sabotaj au fost eliberați de tribunal, probabil pentru că nu existau suficiente dovezi”, spune el.
Autoritățile poloneze cred că agenții erau coordonați de un intermediar rus, pe nume Mihail Viktorovici Mirgorodski, care lucra, la rândul său, pentru FSB.
Mirgorodski era persoana de contact care finanța operațiunile, îi plătea pe sabotori în criptomonede după ce aceștia erau recrutați de pe rețelele sociale.
Această formă de activitate este tipică pentru noul sistem de spionaj-sabotaj al Rusiei putiniste, spun analiștii.
Avantaje și dezavantaje
În mare parte, acest modus operandi este un produs al nevoilor dictaturii de la Kremlin – agresivitatea tot mai mare a Rusiei din ultimul deceniu a dus la o expulzare în masă a agenților de informații ai țării din țările europene, agenți care aveau acoperire diplomatică în ambasade.
GRU, agenția de spionaj militar a Rusiei, principala responsabilă cu acțiunile de sabotaj pe teritoriu străin, a fost lovită cel mai rău de expulzările spionilor.
Acești interpuși au devenit, astfel, soldații Rusiei în domeniul terorismului – asta în timp ce agențiile oficiale ale lui Putin încească să-și ascundă participarea cu ajutorul unor agenți „de unică folosință” precum Mirgordoski.
Jan Marsalek, un astfel de personaj de legătură între Kremlin și sabotorii locali, a coordonat cel puțin o celulă importantă de sabotori plătiți de ruși. Din ea au făcut parte mai mulți bulgari recent arestați. Ținta lor principală erau baze militare americane și ambasade străine.
Pentru recrutare, GRU a folosit inclusiv organizații ca gruparea de mercenari Wagner. Un ofițer Wagner, de exemplu, a fost principalul coordonator al unui grup de șase britanici, condamnați în octombrie, după ce au dat foc unui depozit în estul Londrei, la comanda Rusiei.
Goana după interpuși de „unică folosință” explică și de ce FSB-ul, un serviciu care nu se ocupă în mod obișnuit de atacuri cinetice în Europa, a început să aibă un rol tot mai pronunțat, grație activităților sale de a dezvolta rețele de grupări infracționale în Ucraina și în alte state post-sovietice, cu scopul de le ține legate de Rusia.
Totuși, acest aranjament are și dezavantaje – reduce controlul și precizia regimului de la Kremlin când vine vorba de executarea operațiunilor. Asta mai ales pentru că recruții sunt deseori nepricepuți și incompetenți.
Dylan Earl, de exemplu, șeful grupului de britanici care a comis atacul din estul Londrei, un tânăr de 21 de ani, a fost condamnat după ce s-a descoperit pe telefonul său un filmuleț în care apare incendiind depozitul. Earl avea în apartamentul său și un steag al Rusiei, dar și cocaină în valoare de 34 de mii de lire sterline.
Ca să „învețe meserie”, coordonatorul său Wagner l-a pus să se uite la serialul „Americanii”, un serial TV despre doi agenți KGB sub acoperire în anii ’80 care realizează acțiuni de sabotaj în SUA și se dau drept cetățeni americani. Avantajul acestei formule de lucru a Rusiei este scalabilitatea - prin aplicații de mesagerie ca Telegram și Viber, recrutorii ruși reușesc să ajungă un număr mare de indivizi vulnerabili.
Earl, de exemplu, era foarte interesat să-și folosească propriile conexiuni și contacte pentru a-i arăta „angajatorului” său că poate fi foarte util.
„Avem un depozit în Cehia pe care-l putem incendia pentru 35 de mii”, îi scria el unui contact, la puțin timp după ce dăduse foc depozitului din Londra.
Rușii sper că europenii „vor fi paralizați de propriile reguli”
Numărul mare de astfel de atacuri le-a dat indiciul agențiilor de informații europene că e vorba de o campanie uriașă. Au putut fi, astfel, puse legături între incident fără legătură aparentă cu Rusia și celelalte, unde implicarea statului agresor este evidentă.
De exemplu, trei indivizi – doi ucraineni și un român – au fost puși sub acuzare după ce au dat foc mai multor clădiri și unei mașini care aveau legătură cu premierul britanic, în mai. Procurorii nu au menționat vreo legătură cu Rusia în acest caz.
Dintr-o perspectivă a serviciilor de informații, însă, este notabil că astfel de cazuri aproape identice au mai existat și în alte colțuri ale Europei – în mod particular în Estonia, o țară cu graniță cu Rusia și unde Marea Britanie are cel mai mare contingent de trupe de pe continent.
„Aceste incidente ar putea să pară mici, ca niște puncte pe hartă, însă trebuie să ne uităm la imaginea de ansamblu. Sunt componente individuale ale unei campanii bine concertate, hibride, de a diviza societatea europeană”, spune Konstantin von Notz, membru și fost președinte al comisiei parlamentare germane care supraveghează activitatea agențiilor de informații.
„Întotdeauna există o dorință intensă pentru dovezi foarte concludente, iar această dorință este ușor de înțeles și corectă din punct de vedere juridic. Trebuie oare să suspendăm prezumția de nevinovăție când vine vorba de războiul hibrid? Trebuie să avem curajul să spunem direct cu ce ne confruntăm când știm că nu putem dovedi fără putință de tăgadă?”, spune el.
În octombrie, un tribunal finlandez a respins o investigație împotriva căpitanului și echipajului de pe Eagle S, un petrolier cu legături cu Rusia care și-a târât ancora 90 de kilometri înainte și înapoi în Marea Baltică, distrugând cinci cabluri subacvatice.
Costul reparațiilor unuia dintre ele – Estlink 2 – o legătură electrică cheie între Finalnda și Estonia, va fi de cel puțin 60 de milioane de euro și va dura luni de zile să fie dusă la bun sfârșit.
Acuzații au susținut că problema a fost o defecțiune mecanică a ancorei și că nu a fost vorba de o acțiune intenționată de sabotaj. Decizia tribunalului a fost că nu poate judeca cazul și că acuzațiile trebuie să fie investigate în țara de pavilion a vasului – Insulele Cook. Guvernul finlandez trebuie să achite și cheltuielile de judecată de 195.000 de euro.
Exact astfel de zone gri juridice, politice și de jurisdicție dorește Rusia să exploateze. Pericolul, spune von Notz, este ca guvernele europene să ajungă să devină paralizate de propriile reguli. El spune și că europenii trebuie să devină mai agresivi în rezolvarea acestei probleme și în a vorbi despre ea direct.
„Când mieună ca o pisică, arată ca o pisică și se comportă ca o pisică, atunci probabil că este o pisică”, spune el.
Rusia, în etapa pregătirii războiului generalizat
Datorită unor vaste surse de informații precum numărul uriaș de note din dosarele KGB aduse în Marea Britanie de Vasili Mitrohin în 1992, precum și arhiva poliției secrete cehoslovace StB, păstrată în mare parte intactă la Praga, se cunosc remarcabil de multe lucruri despre doctrina și tehnicile de sabotaj din perioada sovietică.
„Există o serie de legături frapante între ceea ce serviciile de informații ale blocului sovietic plănuiau în timpul Războiului Rece și ceea ce pare că vedem acum”, spune Daniela Richterova, co-directoare a King’s Centre for the Study of Intelligence din Londra.
Un exemplu îl reprezintă „familiile” de ținte stabilite de StB în anii 1970. „Este aproape ca o listă de cumpărături”, spune Richterova. Sunt identificate șapte grupuri de ținte, de la baze militare la rezervoare și sisteme de comunicații.
„Am văzut aproape toate aceste aceleași tipuri de ținte atacate sau vizate în ultimii doi ani”, afirmă Richterova.
În plus, documentele arată cum și de ce este escaladată activitatea.
„Documentele de arhivă spun explicit că există o separare doctrinară pentru fiecare etapă a tensiunii”, explică Richterova.
„În timp de pace, serviciile ruse de informații urmăresc să desfășoare atacuri de mică amploare și mai subtile, care ar trebui să pară accidente - incendii aleatorii, vandalism și așa mai departe. În timpul unui război propriu-zis, ei ar activa o gamă de agenți sabotori pentru a desfășura tot felul de acțiuni distructive la scară mai largă”.
Felul în care arată actualul război hibrid împotriva Europei reprezintă faza mediană „pre-război” stipulată în documentele StB, spune Richterova.
Are loc același tip de atacuri de nivel scăzut, negabile și perturbatoare, însă la o scară mai mare, completate de o gamă de acțiuni menite atât să demonstreze forță, cât și să provoace panică în legătură cu capacitatea și disponibilitatea Rusiei de a provoca daune. Aceasta include o toleranță mult extinsă față de victimele civile.
Există, însă, și un al treilea obiectiv, alături de acestea: atacurile și operațiunile ca formă de recunoaștere.
Doctrina serviciilor de informații militare ruse se bazează puternic pe conceptul de recunoaștere prin luptă, în care informațiile despre punctele slabe ale inamicului sunt obținute prin sondări și testări permanente. Iar atunci când este identificată o slăbiciune, aceasta este exploatată în continuare. „Consolidarea succesului” este o idee insuflată studenților din academiile ruse de informații militare.
Acest lucru ajută la explicarea valului de incursiuni cu drone deasupra teritoriului european, care a început în septembrie, când zeci de astfel de aparate au pătruns în Polonia, ducând la închiderea mai multor aeroporturi. De atunci, au fost raportate incursiuni în Belgia, Danemarca, Germania și în alte locuri din apropierea bazelor militare sau a aeroporturilor.
O tactică agresivă a scos la iveală — poate surprinzător chiar și pentru Rusia — o vulnerabilitate majoră care poate fi exploatată la nivel continental cu un cost foarte redus.
Și mai avantajos pentru Rusia, aceste incursiuni par să fi generat o serie de evenimente de imitație din partea pasionaților de drone și a provocatorilor, ba chiar și unele semnalări false. Toate acestea sporesc confuzia și costurile pentru autoritățile europene de intervenție.
Discuțiile despre cum ar trebui să arate o descurajare eficientă se află încă într-un stadiu incipient. Statele europene abia au început să organizeze întâlniri regulate între responsabilii de rang înalt din domeniul securității naționale pentru a aborda în mod specific această problemă.
„Izolarea nu este suficientă”, a declarat ministrul apărării al Italiei, Guido Crosetto, în prefața unui document de politică publică pe acest subiect, publicat luna trecută.
Ce înseamnă, însă, să fii proactiv rămâne un subiect sensibil. Sunt luate în calcul numeroase opțiuni, de la sancțiuni suplimentare la atacuri cibernetice de represalii.
În esență, însă, europenii se tem în continuare de orice curs de acțiune pe care îl percep ca fiind inflamator, mai ales într-un moment în care guvernul SUA face eforturi maxime pentru a se apropia de Rusia — chiar dacă asta înseamnă să-și sacrifice aliații.
„Europa și-a periclitat singură capacitatea sa de a răspunde”, spune Giles. „Există o percepție persistentă că europenii n-ar putea niciodată să aibă inițiativa pe escaladare în fața Rusiei, dar este o absurditate. Este o absurditate să spui că Putin nu dezescaladează niciodată”.
Ştiri video recomandate
