Antena 3 CNN Externe Guvernul francez vrea să extindă programul de expulzări (VIDEO)

Guvernul francez vrea să extindă programul de expulzări (VIDEO)

Guvernul francez vrea să extindă programul de expulzări (VIDEO)
Sursa foto: Foto: digitaljournal.com
31 Aug 2010   •   12:34

Autorităţile franceze pregătesc o lege care îi va trimite acasă pe toţi imigranţii care fură şi cerşesc. Guvernul de la Paris se apără astfel de criticile legate de discriminare, după ce sute de romi au fost expulzaţi. Totuşi, problema romilor stârneşte şi polemici în sânul Executivului francez. Şeful diplomaţiei a recunoscut că s-a gândit chiar să demisioneze.

Într-o conferinţă de presă comună, miniştrii francezi ai Internelor, Imigraţiei şi Afacerilor Europene au apărat politicile de expulzare ale administraţiei Sarkozy. Oficialii au negat acuzaţiile de rasism venite de la numeroase ONG-uri sau de la opoziţie.

"Nu îi expulzăm pe romi pentru că sunt romi. Am vrea ca aceşti oameni să poată trăi cu demnitate în ţările lor de origine. Noi doar aplicăm legile în vigoare", a declarat minstrul francez de Interne.

Ministrul Afacerilor Europene din Franţa a acuzat din nou România că nu face nimic pentru a-i integra pe romi.

"România va beneficia de 20 de miliarde de euro asistenţă între 2007 şi 2013. Ca să vă dau nişte cifre - cifre româneşti - azi ţara foloseşte 85 de milioane de euro, sau 0,4 la sută din ajutorul european pentru integrarea romilor", a spus acesta.

Problema romilor stârneşte şi polemici între miniştri. Şeful diplomaţiei franceze spune că s-a gândit să demisioneze din cauza expulzărilor.

Asemenea declaraţii i-au atras, cu siguranţă, simpatia organizaţiilor umanitare care se împotrivesc programului de expulzări. Dar şi antipatia colegilor de guvernare.

Francois Fillon i-a amintit ministrului de Externe că, nu numai că nu a demisionat, ci chiar a susţinut decizia de a expulza romii din Franţa. În timpul unui discurs, de la sfârşitul săptămânii trecute, Bernard Kouchner i-a criticat dur pe cei care au comparat repatrierile voluntare cu deportările naziste.



Antena 3





×
Subiecte în articol: romi discriminare Franta lege furt cersit
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close