Poliţia georgiană a anunţat sâmbătă că a arestat 48 de persoane în timpul manifestaţiilor pro-UE desfăşurate în noaptea de vineri spre sâmbătă, care au fost din nou dispersate cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, informează AFP, potrivit Agerpres.
Georgia este zguduită de mai mult de o săptămână de o mişcare de protest împotriva guvernului, acuzat de opoziţie că îndepărtează această ţară din Caucazul de Sud de ambiţia sa de a se integra în UE şi de fraudarea alegerilor legislative din 26 octombrie.
În timpul a nouă nopţi de manifestaţii, cele mai multe dispersate cu forţa, poliţia şi protestatarii s-au înfruntat în faţa parlamentului din Tbilisi, precum şi în alte oraşe din ţară.
În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, „forţele de ordine au arestat 48 de persoane pentru nesupunere faţă de ordinele legitime ale poliţiei şi pentru vandalism”, afirmă Ministerul georgian de Interne într-un comunicat.
Forţele de ordine au dispersat mulţimea după ce „acţiuni ale unor participanţi la manifestaţie au luat un caracter violent”, protestatarii insultându-i pe poliţişti şi aruncând în ei cu pietre, potrivit sursei citate.
Mai mulți lideri ai opoziției, arestați
Un poliţist a fost rănit de un foc de artificii, a precizat ministerul.
Jurnaliştii de la AFP au putut vedea în timpul nopţii poliţişti folosind tunuri cu apă şi gaze lacrimogene, în timp ce mulţimea se replia la câţiva metri de clădirea parlamentului.
Mulţimea a fost mai puţin numeroasă vineri noaptea faţă de nopţile precedente, după ce poliţia a arestat mai mulţi lideri ai opoziţiei şi personalităţi acuzate de autorităţi că au „organizat violenţe” în timpul mitingurilor de la Tbilisi.
Potrivit autorităţilor, 341 de manifestanţi au fost arestaţi în total de la începutul protestelor. Aproape 150 de poliţişti au fost răniţi, conform acestora.
Citește și:
- Georgienii sunt în pericol să piardă dreptul la libera circulație în UE. Uniunea le-ar putea impune vize din cauza regimului politic
- Imagini revoltătoare din Georgia. Liderul opoziției a fost târât pe străzi și luat de sus pe polițiști. 300 de protestatari arestați