Antena 3 CNN Externe Hugo Chavez vrea să reformeze Constituţia pentru a fi reales

Hugo Chavez vrea să reformeze Constituţia pentru a fi reales

Hugo Chavez vrea să reformeze Constituţia pentru a fi reales
25 Noi 2008   •   23:11

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a anunţat că intenţionează să prezinte în 2009 un proiect de reformă constituţională care să permită alegerea pe termen nedefinit a şefului statului, informează Mediafax. Mandatul lui Chavez se va încheia în 2013.
"Este un drept al poporului. Vom vedea dacă poporul foloseşte acest drept şi, dacă va exista un referendum, dacă toată ţara îl va aproba sau nu", a declarat preşedintele Hugo Chavez. ?Am declarat că nu voi cere o reformă constituţională privind realegerea preşedintelui. Dar nu pot împiedica pe cineva să facă acest lucru" a adăugat acesta.
Pe 6 decembrie, Chavez va sărbători zece ani de la primul mandat. Partidul Socialist Unit din Venezuela a câştigat alegerile regionale de duminică în majoritatea statelor, dar a fost învins în cele mai puţin populate şi în cele bogate, precum şi la Caracas.
În decembrie 2007, o încercare de reformare a Constituţiei a fost respinsă prin referendum.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Hugo Chavez

Philip Morris susține inovația

Cum îţi construieşti un sistem video de monitorizare pentru casă sau afacere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close