Antena 3 CNN › Externe › Luca Niculescu a vorbit la Chișinău despre unirea României cu Republica Moldova: „Când cetăţenii celor două ţări îşi vor dori”

Luca Niculescu a vorbit la Chișinău despre unirea României cu Republica Moldova: „Când cetăţenii celor două ţări îşi vor dori”

I.C.
1 minut de citit Publicat la 22:26 27 Oct 2026 Modificat la 22:26 27 Oct 2026
agerpres_19766311
Premierul Luca Niculescu a fost în prima sa vizită externă, în Republica Moldova, unde a fost primit de omologul Vasile Tofan. Foto: Agerpres

Premierul Luca Niculescu a vorbit marți, în timpul primei sale vizite externe de la preluarea mandatului, despre posibilitatea unirii României cu Republica Moldova. Șeful Guvernului a declarat că o astfel de decizie trebuie să vină din partea cetățenilor ambelor țări și a explicat că, deocamdată, România se concentrează pe apropierea de Chișinău și pe sprijinirea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Întrebat într-un interviu acordat TVR Moldova despre o eventuală unire a celor două state, Luca Niculescu a spus că subiectul rămâne unul deschis, dar că voința populației este decisivă.

„Există multe legături între țările noastre și, evident, că este o dezbatere care există și care poate să existe și în unele contexte grele. Eu vă spun foarte clar că se va manifesta în momentul în care cetățenii din cele două țări o vor dori. Deocamdată noi vrem să apropiem România de Republica Moldova și mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană, să creăm aceste punți, să creăm și conexiuni între noi”, a declarat premierul.

Niculescu a subliniat că România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, pe care îl consideră cea mai bună cale pentru apropierea celor două țări.

Maia Sandu a spus că ar vota pentru unirea cu România

Subiectul unirii a revenit în atenția publică la începutul acestui an, după o declarație făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

În ianuarie 2026, într-un interviu acordat jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, Maia Sandu a afirmat că ar vota pentru reunirea Republicii Moldova cu România, dacă ar avea loc un referendum.

„Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”, a spus președinta Republicii Moldova.

Maia Sandu a explicat însă că, în prezent, nu există o majoritate a cetățenilor moldoveni care să susțină unirea. În schimb, există sprijin pentru aderarea la Uniunea Europeană, pe care o consideră o soluție mai realistă pentru protejarea suveranității țării.

Și președintele României, Nicușor Dan, s-a pronunțat în favoarea unirii, dar a insistat că aceasta nu poate avea loc fără sprijinul populației din Republica Moldova.

Câți moldoveni își doresc unirea cu România

Un sondaj prezentat în aprilie 2026 arăta că 44% dintre respondenții din Republica Moldova ar vota pentru unirea cu România, în timp ce 39,2% s-ar pronunța împotrivă.

Alți 9,4% au declarat că nu ar participa la un referendum, iar 6,7% erau indeciși.

Sprijinul pentru unire era mai ridicat în diaspora moldoveană, unde 60,8% dintre respondenți au declarat că ar vota în favoarea reunificării.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine

Parteneri

x close