Un „cetățean străin” a fost arestat marți în Bosnia, fiind suspectat că a vandalizat popularul sanctuar catolic dedicat Fecioarei Maria din Medjugorje și că a incendiat o biserică, mai multe publicații susținând că este vorba despre un cetățean polonez.
Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, cu doar câteva zile înainte de „Mladifest” (1-6 august), o reuniune internațională de rugăciune care atrage anual la Medjugorje peste 50.000 de tineri din întreaga lume, potrivit AFP citată de Agerpres.
Sanctuarul din Medjugorje, situat la 140 km de Sarajevo, este un loc de pelerinaj catolic de renume mondial, fiind vizitat de peste un milion de persoane în fiecare an.
„Suspectul arestat este un cetățean străin în vârstă de 31 de ani, a cărui naționalitate va fi dezvăluită după un proces complet de identificare”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliției, Ilijana Milos.
Potrivit mai multor publicații bosniace, este vorba de un polonez născut la Varșovia, care ar fi fost arestat lângă Medjugorje în timp ce se îndrepta spre granița cu Croația.
El este suspectat că a profanat cu „mesaje jignitoare” statuia centrală a Fecioarei Maria de pe „Dealul Aparițiilor” și că a incendiat altarul exterior al Bisericii Sfântul Iacob din Medjugorje.
Estoy en Medjugorje, y esta noche han vandalizado el altar, y varias imagenes de la Gospa (la Virgen). Todavía hacen falta mas pruebas para ver que este lugar es de Dios? El enemigo no quiere la conversión ni las gracias que aquí suceden. pic.twitter.com/OLs4RX8fhr
— Padre Manuel Navarro ???????? (@manunavarro84) July 28, 2026
Potrivit fotografiilor publicate de presa locală și a celor transmise agenției AFP de un credincios aflat la fața locului, chipul și mâinile Fecioarei au fost mânjite cu vopsea neagră, iar pe soclul de piatră al statuii a fost scris mesajul „Diavol în fustă”. În plus, un banner cu numele „vizionarilor”, calificați drept „impostori” în limba poloneză - a fost atârnat pe gardul din jurul statuii.
În septembrie 2024, Vaticanul a anunțat o decizie a Dicasterului pentru Doctrina Credinței care recunoaște sanctuarul, deși nu s-a pronunțat asupra „presupuselor mesaje” adresate de Fecioara Maria credincioșilor, mesaje transmise în mod regulat de cele șase persoane care ar fi văzut-o acolo în 1981 și care sunt cunoscute sub numele de „vizionari”.