Secretarul de stat american Marco Rubio le-a ordonat marţi diplomaţilor să revină la utilizarea fontului "Times New Roman" în comunicările oficiale, spunând că decizia predecesorului său, Antony Blinken, de a adopta "Calibri" a fost o măsură "risipitoare" privind diversitatea, conform unui mesaj intern al Departamentului de Stat, consultat de Reuters, scrie miercuri Agerpres.
Departamentul de Stat aflat sub conducerea lui Blinken a trecut la începutul lunii ianuarie 2023 la Calibri, un font modern sans-serif, spunând că acesta este mai accesibil pentru persoanele cu dizabilităţi, deoarece nu are caracteristici decorative angulare şi este implicit în produsele Microsoft.
Un comunicat din 9 decembrie, trimis tuturor posturilor diplomatice americane, menţiona că tipografia modelează profesionalismul unui document oficial, iar Calibri este informal în comparaţie cu fonturile serif.
"Pentru a restabili eticheta şi profesionalismul produselor scrise ale Departamentului şi pentru a aboli încă un program DEIA (Diversitate, Echitate, Incluziune şi Accesibilitate) risipitor, Departamentul revine la Times New Roman ca font standard", se arată în comunicat.
"Acest standard de formatare se aliniază cu directiva 'O singură voce pentru America' a preşedintelui privind relaţiile externe, subliniind responsabilitatea Departamentului de a prezenta o voce unificată şi profesională în toate comunicările", a adăugat comunicatul.
Departamentul de Stat nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, precizează Reuters. Unele studii sugerează că fonturile sans-serif, cum ar fi Calibri, sunt mai uşor de citit de persoanele cu anumite dizabilităţi vizuale.
Trump, un republican, a acţionat rapid după preluarea mandatului în ianuarie pentru a eradica programele federale DEI (Diversitate, Echitate şi Incluziune) şi a le descuraja în sectorul privat şi în educaţie, inclusiv prin concedierea ofiţerilor de diversitate din agenţiile federale şi retragerea finanţării prin granturi pentru o gamă largă de programe.
Politicile DEI au devenit mai răspândite după protestele la nivel naţional din 2020 împotriva uciderii de către poliţie a unor persoane de culoare neînarmate, provocând o reacţie negativă din partea conservatorilor. Trump şi alţi critici ai iniţiativelor pentru diversitate spun că acestea sunt discriminatorii împotriva persoanelor albe şi a bărbaţilor şi au erodat procesul decizional bazat pe merit.