Antena 3 CNN Externe Mapamond Un român a reușit să fure 25.000 de sticle de șampanie, fără să fie prins. Angajatorii lui au fost condamnați

Un român a reușit să fure 25.000 de sticle de șampanie, fără să fie prins. Angajatorii lui au fost condamnați

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 14:00 14 Mar 2026 Modificat la 15:24 14 Mar 2026
sticle de sampanie pe masa
Prejudiciul a fost de aproximativ un milion de euro. Foto: Getty Images

Un român angajat de alți doi bărbați a reușit să deturneze mai multe camioane încărcate cu marfă în Reims, Franța, fără să stârnească suspiciuni. În doar câteva zile, acesta a plecat cu zeci de mii de sticle de șampanie, produse cosmetice și alte bunuri, însă planul s-a prăbușit din cauza unui dispozitiv GPS montat pe una dintre remorcile furate, scrie lunion.fr.

Procurorii vorbesc despre un prejudiciu „colosal”. Între 24 și 28 septembrie 2020, bărbații au reușit să deturneze șapte remorci cu marfă, în valoare totală de aproape un milion de euro.

Printre bunurile sustrase se aflau 66 de paleți de șampanie, peste 25.000 de sticle, ridicați din depozite din Reims și Chouilly. De asemenea, au dispărut 113 paleți de produse cosmetice de la fabrica L'Oréal din Gauchy, 1.297 de anvelope de la o firmă din Camon, dar și 24 de paleți cu conserve de morcovi aparținând companiei Bonduelle, din Estrées-Mons.

Cum funcționa schema

Unul dintre bărbați lucra ca dispecer de transport și avea acces la o platformă online de tip „bursă de transport”, unde companiile publică anunțuri pentru transportul mărfurilor. După ce identifica transporturile disponibile, complicele său trecea la acțiune.

Acesta închiria un cap tractor, îl angaja pe șoferul român și folosea o remorcă furată dintr-un centru rutier din Reims, pe care o echipa cu plăcuțe de înmatriculare false. În ziua stabilită, șoferul mergea la depozit și pretindea că reprezintă firma care câștigase contractul de transport. Astfel, marfa era încărcată fără ca angajații depozitelor să suspecteze ceva.

Planul a fost descoperit din cauza unui GPS

Întreaga schemă a fost demascată după ce asiguratorul unei remorci furate a trimis un investigator pentru a o localiza. Vehiculul era echipat cu un sistem de urmărire GPS.

Semnalul a dus anchetatorii până în Belgia, în curtea unui depozit închiriat de unul dintre suspecți. În interior, polițiștii francezi și belgieni au descoperit documente de livrare pentru transporturile deturnate, dar și o parte din marfa furată, încă așezată pe paleți.

Explicațiile suspecților

În timpul audierilor, unul dintre bărbați a susținut că nu știa nimic despre furturi și că produsele găsite în depozitul său ar proveni de la Amazon, fiind bunuri declasate. Avocatul său a argumentat că toate contractele pentru depozit și pentru închirierea camioanelor erau pe numele clientului său, lucru care, în opinia sa, ar fi ilogic dacă acesta ar fi organizat întreaga escrocherie.

Celălalt suspect a susținut că a consultat anunțurile de transport doar pentru a-i face un favor unui prieten și că nu știa ce urma să se întâmple cu informațiile respective.

Sentința

Instanța nu a fost convinsă de aceste explicații. Unul dintre bărbați a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, iar celălalt la trei ani de închisoare tot cu suspendare.

Cei doi trebuie să plătească împreună despăgubiri de aproximativ 364.000 de euro companiilor de transport afectate. Unele dintre acestea au pierdut contracte importante cu producători de șampanie după incident, deoarece partenerii de afaceri nu au mai avut încredere în ele, deși nu aveau nicio legătură cu escrocheria.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close